Contrapunct

Noi, vecinii cei bogați

„Hai, că-i culmea…! Am ajuns să se uite ungurii la noi cu jind. Am ajuns cineva, domnule…!” în fiecare zi facem politică. Așa, doi cîte doi. Noi, pensionarii. Că altceva, ce să discutăm? Să vorbim discuții?, vorba fostului meu coleg Roni Căciularu. El zicea așa despre cei care vorbeau și nu spuneau nimic. Așa că, acum, după vreo treizeci de ani, îl regret și-l amintesc, atîta cît pot, celor ce
l-au cunoscut. Nu, nu-i mort, ferească Dumnezeu, Roni Căciularu. E pe undeva în Israel, dar tot român a rămas.
Dar să revin la amicul meu Vasile Lazăr – despre el scriam, chiar, că mă văd aproape în fiecare zi – și să zic, la fel ca el, da, dom’le, am ajuns cineva!… Ungurii vin și ne admiră și cumpără de la noi.
I-am văzut și eu la televizor. Vin, de peste graniță, cei care știu românește. Și cei care știu românește sînt mulți. Vin și cumpără benzină, la juma’ de preț față de cît e la ei, și mîncare, tot la juma’ de preț și, poate, și mai ieftin. Cu ani în urmă ne uitam noi, cu jind, peste gard, la ei, ne uitam cu ochii sticlind a foame, cu speranța că, poate, poate, și la noi va fi, cîndva, ca la ei!… Cei care scăpau pe acolo și se întorceau povesteau tot felul de chestii, care mai de care mai menite să-ți lase gura apă. Acolo, dom’le, îmi zice vecinul Laioș, care avea un frate la Debreczen, găsești de toate prin magazin: și carne de porc, și de vită, și de vițel, și salamuri fără soia, și mușchi țigănesc, doar au și ei țigani, și costiță afumată – Doamne, cu fasole, o costiță afumată e ceva de basm! -, și șuncă de toate felurile, așa-mi zicea Laioș ăla și parcă anume îmi făcea în ciudă, dar anii au trecut și au venit revoluțiile alea din ’89, și ne-am eliberat, și noi, și ei, și au venit și anii aceștia cînd ei au intrat în Uniunea Europeană, fiind mai dezvoltați ca noi, mai democratici, mai aproape de Apus și mai în grațiile acelora și, al naibii treabă, iată-i trecînd granița țării noastre celeia sărace și amărîte și rămase cu speranța Uniunii în glas, vin și cumpără, că la noi toate-s ieftine, în vreme ce la ei, de cînd s-au făcut „Unioniști”, toate s-au scumpit!… La noi magazinele sînt pline, și la ei sînt pline, numai că la ei prețurile sînt de cel puțin două ori mai mari!… Asta, față de lefurile lor. La noi lefurile sînt așa cum sînt și de aceea magazinele alimentare sînt pline. Ceea ce se cumpără la noi cel mai mult, din magazinele de carne, sînt oasele, ghearele și capurile de pui, astea de sînt cele mai ieftine, că restul la salariile și la pensiile noastre, e foarte greu să le pui în oală… Dar, poate, asta n-o știu ungurii!… Ei se minunează cît de bine trăim și, poate, regretă pasul făcut!… Noi așteptăm, din toată inima, să intrăm în Uniunea Europeană. Nu ne mai gîndim ce o să fie cînd prețurile or să crească la nivelul celor de acolo. Vom vedea atunci. Și, mai mult ca sigur, cei de pe lîngă graniță vor sări „pîrleazul” pînă în Ungaria. Și se vor întoarce imediat înapoi lingîndu-se pe buze. Dar noi, spre deosebire de ei, mai avem și granițe de răsărit, unde vom găsi mîncare ieftină!… Că ăia de prin Moldova ori Ucraina vor mai aștepta pînă ce li se va da „Verde” pentru intrarea în UE. Și vor avea benzina și alimentele tot ieftine, ca la noi, acuma!… Numai de-om intra în Uniunea Europeană…! Și atunci vom vedea noi cum ne vom descurca. Că, doar, românul e descurcăreț…
Eugen VERMANmai mult ca sigur, cei de pe lîngă graniță

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!