Furnizorii de căldură cer oprirea debranșărilor, pentru a face contorizarea

Redacția Ziarul de Bacău

Cei care și-au propus ca din primăvara anului viitor să se debranșeze de la sistemul centralizat de termoficare mai mult ca sigur nu vor mai avea această posibilitate. „Va trebui ca, în baza legislației actuale, să propunem o măsură de stopare a debranșărilor”, ne-a declarat Vasile Drăgușanu, directorul CET Bacău. Aceeași intenție o are și conducerea Termloc. „Trebuie să se stabilească o strategie în acest sens, înainte de a demara contorizarea energiei termice la nivel de branșament de scară”, a precizat și Dumitru Crîșmaru, directorul Termloc.

Debranșarea înseamnă cheltuieli în plus pentru furnizori

Inițiativa celor doi furnizori de energie termică este justificată de faptul că pentru a trece la realizarea programului de contorizare a căldurii și a apei calde menajere la intrarea în scara de bloc, ei trebuie să știe exact pe ce consumatori mizează. Pe bună dreptate, Dumitru Crîșmaru declară: „Nu poți să investești în contorizare, atîta timp cît nu ai siguranța constanței consumatorilor. Din cauza debranșărilor, la unele scări deja contorizate contorii montați au rămas supradimensionați. în consecință, acum trebuie să-i înlocuim cu alții de dimensiuni mai mici corespunzător cu sarcina termică (apartamentele-n.n.) rămasă racordată pe scările respective. De aceea, vom demara programul de contorizare numai în momentul în care vom avea certitudinea constanței consumatorilor”. Situația este similară și în cazul CET Bacău. „Dacă se va permite în continuare debranșarea, aceasta va însemna ca noi să cheltuim niște bani (și nu vor fi puțini) degeaba pentru contorizare”, afirmă și Vasile Drăgușanu.

Contorizarea va fi condiționată de numărul consumatorilor

Atît CET cît și Termloc au un program de contorizare a energiei termice (căldură și apă caldă de consum) la nivel de branșament de scară sau de bloc, care va fi realizat pînă în octombrie 2005, respectiv iunie 2006. Execuția efectivă a lucrărilor va începe în primăvara anului 2005, cînd nu va mai fi necesară furnizarea căldurii și va putea fi golită rețeaua de distribuție. Pentru această investiție, CET a estimat că va avea nevoie de 1,5 milioane euro, iar Termloc de 432.000 euro. în programul de contorizare nu vor fi cuprinse, însă, scările pe care s-a făcut o debranșare masivă a apartamentelor. în ce o privește, Termloc va include în program doar scările de bloc la care au rămas branșate peste 20 la sută din apartamentele racordate inițial și la care se justifică economic investiția. Scările cu mai puțin de 20 la sută din apartamente racordate la Termloc nu vor beneficia de acest program. Aici, cantitatea de energie consumată se va determina făcîndu-se media consumurilor contorizate, pe metrul pătrat de suprafață echivalentă termic. La fel va proceda și conducerea CET. „Nu vom contoriza scările pe care au rămas 2-3 apartamente sau, acolo unde tehnic este posibil, vom monta un gigacalorimetru la două scări”, a conchis Vasile Drăgușanu. (Elena ȚINTARU)țial și la care se justifică economic investiția. Scări

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.