Conducerea Asociației de proprietari 50 „Viorelelor” se chinuie să recupereze de ceva vreme o datorie imensă acumulată la întreținere de o fostă chiriașă a Primăriei municipiului Bacău.
Daniela Carolea, fostă locatară în garsoniera 3 din blocul 6, scara
C, de pe strada Viorelelor, are la această asociație o restanță de
71.203.777 lei. „Deține recordul. De ani de zile, practic de cînd i s-a
închiriat de către Primărie locuința, nu a plătit. Pînă la urmă, vechea
conducere a Primăriei a evacuat-o, dar noi am rămas cu datoria”,
susține administratorul Asociației 50, Claudia Viscreanu. La rîndul său, Ionuț Tomescu, purtătorul de cuvînt al Primăriei Bacău, spune că toate aceste datorii au fost acumulate în timp, din cauza neachitării facturilor la plata utilităților. „în ultimii ani, imobilul respectiv a fost debranșat de la utilități, așa că respectivul chiriaș nu avea cum să apară în evidențele asociației cu datorii recente la întreținere. Sînt datorii care au rămas neachitate încă de pe la începutul anilor ’90”, ține să precizeze Ionuț Tomescu.
Primii care sînt arătați cu degetul acum pentru lipsa măsurilor care ar fi trebuit luate pentru recuperarea datoriilor sînt furnizorii de utilități. Nu este mai puțin adevărat, însă, că în condițiile în care furnizorul ar încerca să facă demersuri pentru a-și recupera debitele restante, prima care este dată în judecată este asociația de locatari, care a semnat contractul de prestări servicii. La rîndul său, asociația va trebui să dea în judecată proprietarul, adică primăria, care va trebui, la rîndul său, să trimită executorul judecătoresc pe capul Danielei Carolea, ca să recupereze, prin vînzarea bunurilor sau prin poprire pusă pe salariu, cele mai bine de 70 de milioane de lei datorate. Cum bunurile pe care le are în proprietate Daniela Carolea sînt cel mult o masă și cîteva scaune, suma respectivă nu va putea fi recuperată nici dacă i se va pune poprire pe salariul pe care îl va cîștiga, dacă va avea vreo slujbă, zece vieți de acum înainte. în această situație nu s-ar fi ajuns dacă administrația publică locală și-ar fi urmărit mai din aproape chiriașii și ar fi luată măsuri după primele două-trei luni de neachitare a facturilor.
Cazul Daniele Carolea nu este unul singular. Zeci de chiriași ai primăriei au fost evacuați din imobile numai după ce au acumulat datorii astronomice la întreținere. Banii datorați au rămas, în continuare, trecuți în evidențele asociațiilor sau au fost recuperați, în cel mai bun caz, de la cei care au cumpărat, mai apoi, apartamentele lăsate în urmă de chiriașii rău platnici. (Elena ȚINTARU, Elena SOLOMON)e Carolea nu este unul singular. Zeci de chiriași ai primăriei au fost evacuați din imobi
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.