Se caută din nou mediatori sanitari

Redacția Ziarul de Bacău

Conducerea Direcției de Sănătate Publică (DSP) a solicitat să-i fie aprobate, în 2005, două posturi de mediatori sanitari în județul Bacău. „Mai avem nevoie pentru municipiul Onești și localitatea Temelia din apropierea acestuia. Am avut aici mediatori, dar au plecat”, a explicat doctorița Carmen Roșculeț, șefa compartimentului Sănătatea mamei și copilului din cadrul DSP. în prezent, la DSP sînt angajați patru mediatori sanitari. Ei își desfășoară activitatea în zonele circumscrise orașelor Bacău, Moinești, Buhuși și Comănești. Cei patru înlesnesc comunicarea între grupurile de rromi din zonele respective și personalul medical de aici. Concret, depistează din aceste comunități femeile gravide, nou-născuții și ceilalți copii și îi înscrie la medicul de familie, sprijină personalul medical în efectuarea imunizărilor și realizarea profilaxiei în rîndul populației rrome. Nu în ultimul rînd, trebuie să descopere bolnavii de tuberculoză și focarele de boli transmisibile, și semnalează asistentului social cazurile potențiale de abandon al copiilor. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.