Lanțul de magazine Praktiker deschise în țara noastră de compania Praktiker Bau- und Heimwerkemarket AG din Germania s-a extins ieri, 16 decembrie, odată cu inaugurarea oficială a magazinului din Bacău. Acesta este primul complex de bricolaj din Moldova și al șaptelea pe care compania îl deschide în România, după cele puse în funcțiune în București, Brașov, Cluj-Napopca și Timișoara. Noul magazin a fost construit în zona complexului Metro din comuna Nicolae Bălcescu, într-o zonă comercială de mare trafic, are o suprafață utilă de 6.500 de metri pătrați, este organizat pe opt raioane principale și oferă spre vînzare peste 40.000 de produse pentru casă și grădină – tot ce le trebuie meseriașilor în domeniu, instalatorilor și pasionaților de grădinărit. „Lucrez de 25 de ani în compania care patronează afacerea Praktiker – a spus, ieri, directorul general al Praktiker România. Ceea ce pot să precizez acum, pe lîngă detaliile tehnice ale rețelei comerciale, este că în România am simțit că vin ca acasă, unde am fost extrem de bine primit, după patru ani de stat în Ungaria pe o funcție similară. România este o piață excelentă și am speranțe să realizăm lucruri mari”.
La inaugurarea magazinului au fost invitați, ieri, oameni de afaceri din Bacău și zonele învecinate, reprezentanți ai autorităților locale din Bacău și din comuna Nicolae Bălcescu, ziariști și comercianți din Bacău. „Este o șansă în plus pentru noi – a declarat, la eveniment, primarul comunei Nicolae Bălcescu, Francisc Tancău. Avem un avantaj deosebit să găzduim pe teritoriul localității noastre magazine ca Praktiker și Metro. Impozitele și taxele sînt mai bine simțite în balanța bugetului comunei noastre, iar investitorii care le plătesc au avantajul că la noi taxele și impozitele sînt mai mici decît în oraș”.
Praktiker este o afacere cu perspectivă în România, unde în anul 2006 vor fi deschise 15 unități similare. Numai în Bacău, un asemenea magazin a oferit 110 locuri de muncă. Lanțul de magazine german este prezent în cîteva țări europene și însumează 61 de magazine în afara granițelor țării mamă. Numai în Germania funcționează 257 asemenea unități de bricolaj. Praktiker AG deține, în compania din care face parte, 26%.
Astăzi, 17 decembrie, magazinul din Bacău se deschide pentru publicul larg. Cumpărăturile în acest magazin se fac fără card personalizat, iar mărfurile pot fi plătite cu numerar și cu carduri bancare. în această seară, evenimentul Praktiker în Bacău va fi sărbătorit printr-un spectacol în aer liber, la care a fost invitată trupa Direcția 5. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.