Andrei Cristea a fost considerat perla „coroanei” lui Dumitru Sechelariu și, logic, a fost rîvnit de mulți. După o încercare eșuată a Rapidului de a-și asigura serviciile atacantului băcăuan, acesta a ajuns în curtea Stelei, un rol important în stabilirea destinației avînd, zic unii, și prietenia dintre fostul primar al Bacăului și Gigi Becali. Acum, Andrei Cristea s-a întors acasă pentru a-și petrece, alături de cei dragi, Crăciunul.
A trecut jumătate de an de cînd ești la Steaua. Trăgînd linie și adunînd, care sînt rezultatele?
Sîntem pe primul loc, iar eu am marcat șase goluri. Eu zic că e destul de bine. Cel mai important lucru e însă, faptul că sînt sănătos. Cînd am intrat pe teren am încercat să-mi fac datoria și cred că m-am achitat onorabil de sarcini.
Din toate cele șase goluri, la care ții cel mai mult?
Evident, la cel din meciul cu Dinamo. A fost primul și, în plus, a venit și într-un context special, pentru că Steaua și-a dat drumul la joc după aceea.
Acum sînteți în vacanță, dar diseară (aseară, n.r.) veți afla cu cine veți juca în primăvara europeană. Ai vreo preferință?
Ar fi foarte frumos să fie o echipă din Champion League, cu toate că ar fi foarte greu de eliminat. Asta nu înseamnă că dacă va fi o echipă care a cîștigat o grupă din Cupa UEFA va fi ușor. Depinde pe cel loc ne vom clasa.
Crăciunul?
Crăciunul îl voi petrece la Bacău, împreună cu prietenii. Probabil că vom fi într-un restaurant. De Revelion voi pleca la munte împreună cu aceiași prieteni, unde am închiriat o cabană. Vacanța va fi însă, destul de scurtă, pentru că pe 10 ianuarie se reunește lotul Stelei. Pe 16 și 23 februarie jucăm în Cupa UEFA. între timp, va fi, din cîte am înțeles, un turneu de pregătire în Cipru sau Grecia.
Moșul se va opri și la Andrei Cristea?
(Rîde) Cred că da. Sper. Sincer, mi-aș dori, dacă s-ar putea, ca moșul să-mi aducă în avans titlul de campion cu Steaua. E foarte important pentru noi să cîștigăm titlul, mai ales că de patru ani Steaua nu a mai cîștigat nimic. în plus, e și visul lui nea Gigi și ar fi excelent să-i putem face bucuria asta. în ce mă privește, ar fi extraordinar ca la primul sezon la Steaua să cîștig titlul de campion național. (A consemnat Eduard CUCU) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.