Polițiștii băcăuani au reușit să-i identifice pe autorii unei tîlhării comise marți pe raza municipiului Bacău. În jurul orei 15,00, în timp ce se afla în pasajul din Piața Revoluției, Adina C., de 18 ani, din Berești Tazlău, a fost lovită de doi puști, iar unul dintre ei i-a smuls poșeta în care se afla un telefon mobil și alte bunuri, în valoare totală de 2,2 milioane de lei, după care au fugit. Pe baza informațiilor furnizate de victimă, polițiștii au stabilit că agresorii sînt Ovidiu B., de 13 ani, și Ionel N., de 15 ani. Primul dintre puști nu este cercetat penal, deoarece nu are 14 ani, în timp ce Ionel este cercetat în stare de libertate, sub acuzația de tîlhărie. Acesta este cel de-al doilea caz de tîlhărie soluționat în această săptămînă de polițiștii băcăuani, după ce, în seara de 8 Martie, l-au reținut în timp record pe autorul unei alte tîlhării comise tot asupra unei femei. (Florin CRĂCIUN)
Femeie tîlhărită pe stradă de doi puști
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.