Unitățile alimentare din județul nostru au fost luate la bani mărunți de inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) din Bacău. „în pragul sărbătorilor de iarnă, controalele noastre se axează cu precădere asupra unităților alimentare. Săptămîna trecută au fost verificate 116 firme, din care 103 cu profil alimentar. Controalele au fost realizate în magazine de desfacere, dar și la restaurante”, ne-a declarat medicul Cornelia Cojocaru, director general la DSP Bacău. Controalele inspectorilor sanitari s-au soldat cu aplicarea a zece amenzi și retragerea temporară a două autorizații de funcționare. Au fost amendate un restaurant și o brutărie din Tîrgu Ocna, cinci restaurante din Bacău, o școală auto, și două restaurante din Onești. La aceste unități s-a descoperit că noțiunea de curățenie lipsea cu desăvîrșire, locul de muncă, utilajele și instrumentele utilizate erau murdare și îmbîcsite, iar salariații nu aveau efectuat controlul medical periodic. Un restaurant din Comănești și un magazin mixt din Livezi au fost închise temporar pentru că nu respectau condițiile de depozitare și manipulare, neurmărirea temperaturii în vitrinele frigorifice, nerespectarea regulilor de igienă individuală de salariați și lipsa echipamentelor de protecție, lipsa igienizării și curățeniei generale. Valoarea amenzilor aplicate de inspectorii DSP Bacău se ridică la 97 de milioane de lei. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.