Aerostar, printre primele 40 de companii din România care s-au integrat în Europa

Redacția Ziarul de Bacău

Prima cercetare privind rating-ul firmelor românești efectuat după standarde internaționale a adus și primul succes pentru Aerostar. Firma a fost clasată printre primele 40 din România care au un rol decisiv în calitatea performanțelor economiei reale. „Aerostar se află în acest top al firmelor cu performanțe care o situează în clasa de risc minim de adaptare la economia de piață. Conform standardelor după care s-a făcut evaluarea, gradul de risc pentru firmele care au această clasă este A^^, iar Aerostar este posesoarea unei astfel de clasificări”, a spus directorul general al Aerostar, Grigore Filip. Cercetarea a fost efectuată de Institutul Român de Modelare Economică pe o durată de trei ani. Criteriul de selecție s-a făcut după indicatorii economici ai firmelor și se constituie într-un mesaj mai mult decît serios pentru investitorii străini. în acest catalog al firmelor mari cu un grad minim de adaptare la nivelul concurențial au intrat aproximativ 200 de mari companii din România. Altfel spus, Aerostar este nominalizată printre primele 40 din România în acest studiu, care se dorește un fel de catalog al firmelor cu standarde înalte de calitate care nu pun probleme la integrarea în standardele internaționale pe domeniul său de activitate. Tot la acest sfîrșit de an, Aerostar a mai dobîndit și un loc I acordat de Camera de Comerț și Industrie a României pentru cercetare, dezvoltare și high tech pentru industria de echipamente speciale, compania băcăuană fiind prezentă activ în programele Mnisterului Apărării Naționale de modernizare a tehnicii militare existente pentru alinierea acestora la standarde NATO. „Toate aceste lucruri ne determină să spunem că anul 2004 a fost unul destul destul de greu, plin de evenimente neprevăzute dar care ne-au ajutat să ne mobilizăm și să le trecem cu bine”, a mai spus Grigore Filip. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.