Revoluție cu iz de Sărbători de iarnă

Florin CRĂCIUN

Ca de fiecare dată în ultimii 15 ani, dincolo de pragul fiecărui decembrie se află, pentru români, înainte de Crăciun, comemorarea Revoluției. Și fiecare o face așa cum simte, așa cum crede sau așa cum este obligat de conjuctura unei funcții sau al unui statut socio-profesional. Urmașii celor care au fost omorîți în acele zile sînt din ce în ce mai singuri în durerea lor, deși au învățat că viața merge mai departe, pe lîngă cimitire, pe lîngă monumente, pe lîngă filele îngălbenite ale ziarelor și cărților. Ce să mai scrii despre Revoluție atîta vreme cît istoria însăși n-a știut ce să consemneze pentru memoria veacurilor? Ce să scrii despre Revoluție atîta vreme cît, după fiecare comemorare, te pregătești pentru Sfintele Sărbători ale Nașterii Domnului? Nu mai scrii, ci te gîndești că aceia dintre români care vor să păstreze vie amintirea a ceea ce a fost curat și frumos în spiritul acelor zile au propriul lor ritual, intim, de comemorare. Să scriem și să zăbovim asupra a ceea a fost după, asupra a ceea ce este acum, și a ceea ce încă mai visăm că va să fie? Unii spun că n-are rost. E liber dreptul la opinie, ca și dreptul la exprimare. La 15 ani de la Revoluție, avem cu totul și cu totul alte probleme care ne macină – prețurile, sărăcia, bolile, necazurile, neputința de a conta pe faptul că planurile de mai bine vor fi duse la bun sfîrșit în termenele prestabilite. Ieșim din case și ne întrebăm dacă pînă ajungem la serviciu nu se mai scumpește ceva, dacă după ce luăm leafa ne putem plăti toate datoriile, sau, acum, dacă vom reuși să încropim din mai nimic o pojghiță de bucurie a Crăciunului. Ne întoarcem de la serviciu și ne întrebăm ce bine ar fi dacă, odată, am avea curaj să ne rupem de la gură pentru a cumpăra o carte sau un bilet la un spectacol de teatru. Apoi ne amintim că n-am mai trecut de mult prin sălile unui muzeu și că, de fapt, viața noastră se scurge, monoton și apăsător, între niște jaloane umilitoare aproape pentru condiția de oameni liberi.

A fost odată o Revoluție. Au fost odată niște speranțe, în dicționarul cărora nu figurau cuvinte-cheie precum PIB, accize, euro, FMI, arierate s.a.m.d. A fost odată un guvern. Și încă unul. Și încă unul. Și cîțiva prim-miniștri. Cîteva alegeri. Cîteva remanieri. Cîteva panarame cu ruperi de partide sau alianțe ciudate. Cîteva scandaluri. Oare cînd o să putem spune „a fost odată o vreme cînd o duceam rău de tot, dar bine că a trecut totul”? Și atunci să avem cuvenitul răgaz pentru o adevărată comemorare a Revoluției, cu inima împăcată că a folosit la ceva. Deocamdată, nu putem spune decît „a fost odată o revoluție și atît”.

Să nu uităm însă că e iarnă și că se apropie Sfintele Sărbători. Alerg și acum după Sărbătorile de iarnă ale copilăriei mele. Nu pot să uit niciodată soba cu plită, în jurul căreia am trăit fascinația locului uitat de lume. âmi doream pe atunci ca totul sa fie acoperit de zăpezi, astfel încît să fiu izolat de restul lumii, să nu mai pot ajunge nicaieri, să rămîn lîngă soba mea cu plită. De ce să-mi doresc să plec altundeva, dacă mie îmi era bine acolo, dacă sufletul meu se cuibărise lîngă motani torcînd în ritmul zăpezilor de afară. Și acum simt gustul de la pomana porcului acelor vremuri. E suficient să închid ochii și începe să miroase ca-n copilărie. Pe atunci, lumea începea și se termina cu hornul casei mele, cu soba mea cu plită, cu cei dragi mie. Timpul stătea pe loc. El bate și acum în inima mea. Este ca un ținut virgin care poate să fie doar visat și de-atunci, pentru totdeauna, necălcat. Dacă în aceste zile n-aveți parte de prea multe bucurii, scoateți dintre amintiri aceste locuri de sărbătoare și taină și lăsați-le să vă bată în piept. Sărbători fericite! bine acolo, dacă sufletul meu se cuibărise lîngă mot

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!