Punctul pe „i”

Mai va pînă la democrație!

Se împlinesc 15 ani de la însîngeratul decembrie anul Domnului 1989, pentru că acel Crăciun în care Biserica creștină sărbătorea, ca în fiecare an, Nașterea Pruncului Iisus, a însemnat o ruptură în istoria prezentă a românilor. Spunem „a românilor” și nu a României pentru că acele evenimente au marcat viața tuturor românilor din țară și diaspora.
După scurgerea unui deceniu și jumătate de la Crăciunul sîngeros, mai răzbat ici și colo evocări de presă și televiziune, așa – ca să marcheze un număr de ani, pentru că românul de rînd s-a cam săturat de tot felul de ipoteze despre evenimentele de atunci și are oarece silă de festivismele însăilate de cei interesați „să țină treaz interesul”.
La 15 ani de la „marea buluceală” internă cu regizori străini, încă nu s-a cristalizat o idee definitivă despre clasificarea acelor zile și nopți pentru intrarea lor în istorie. Profitorii acelor evenimente tulburi susțin că a fost revoluție get-beget; perdanții posesori de ceva glagorie susțin că a fost doar o lovitură de palat. Sărăntocii neamului îi trimit la origini și pe unii, dar și pe alții, sub motivul că ei nu s-au ales cu nimic, ba dimpotrivă, au ajuns calici.
Analizînd cît de cît cele două teorii, ajungem la concluzia că a fost ceva revoluție și ceva lovitură de palat. Pentru a intra în categoria revoluțiilor, mișcarea decembristă în cauză trebuia să aibă un program și să reușească să înlăture vechea orînduire socială cu o alta, superioară din punct de vedere economic și social. Că nu s-a întîmplat așa o simțim cu toții, fiindcă ne zbatem într-o așa-zisă tranziție – sărăcie și, vorba Brucanului – mai va pînă la democrație! Nici aspectul politic ce însoțește o revoluție nu a fost îndeplinit pentru că a fost înlăturat doar cuplul Ceaușescu, conducerea statului fiind preluată de comuniștii de „eșalon II” – Iliescu, Roman, Bârlădeanu, generalul Militaru și alții. Nu putem considera nici că a fost lovitură de palat în sensul corect al cuvîntului, pentru că ar fi trebuit ca întreaga nomenclatură de partid fie să treacă la „mititica”, fie să părăsească țara.
A rămas, însă, aspectul tragi-comic, începînd de la flacăra Timișoarei pînă la executarea cuplului Ceaușescu. Aspectul tragic privește moartea unor copii nevinovați, fie aflați întîmplător în fața CC al PCR, fie aflați în serviciul militar. La fel de tragic este și sfîrșitul Ceaușeștilor în noaptea Crăciunului, fapt de o gravitate cu totul excepțională dacă ne raportăm la starea noastră de creștini care trebuie să ne bucurăm de sărbătoarea Nașterii Domnului.
Aspectul comic al acelor vremuri și evenimente îl reprezintă „luptele conduse și regizate de actorul Ion Caramitru din balconul Comitetului Central, care striga prin porta-voce: <>” sau „ieșiți, tovarăși revoluționari, în piață că nu se mai trage!”. Același actor a rămas celebru cu fraza „Fă-te, Mircea, că lucrezi!”. Tragi-comică este și situația „grupului revoluționar” în frunte cu Iliescu și Roman, „purtătorii de pulovere”, flancați de căpitanul M.Ap.N. Lupoi, adus de pe stradă, și al lui Gelu Voican Voiculescu, înarmat cu barbă și pușcă mitralieră.
Evenimentele ce au urmat „revoluției televizate în direct” au avut aceeași turnură tragi-comică (vezi „golanii” din Piața Universității măturați de minerii din Valea Jiului), CPUN cu „politicieni” veniți din scara blocului alături de un Rațiu și Câmpeanu. Comice au fost și alegerile din 1992, 1966 și 2 000, care au „produs” parlamentari de tot rîsu’-plînsu’, hoțomani fără pereche ori adormiți prin cele două camere ale Parlamentului.
Fără a încerca să jignim pe cineva, trebuie amintiți și cei doi președinți -comici vestiți: „bunicuța” Cotrocenilor și pseudo-Cuza retro – vorba Băsescului, neam blestemat pentru că și în 2004 s-au bătut pentru președinție tot doi foști comuniști!
Evenimentele din decembrie 1989 au fost produse de un popor cu veleități tragi-comice, referindu-ne doar la trecutul mioritic și comicul debordant surprins de I.L. Caragiale. Nici nu știi dacă să plîngi sau să rîzi atunci cînd o mînă de hoțomani se lăfăie în toate cele, iar grosul populației îi votează și face haz de necaz. (George TOPOLNIȚĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!