Frații Damian și Daniel Pîrgaru, patronul de la Danilav, au fost eliberați de instanțele bucureștene și sînt judecați în stare de libertate după ce în luna aprilie ei au fost arestați în urma organizării unui flagrant spectaculos de către procurorii de la secția militară a PNA București. Valeriu Damian, administratorul SC Helios SRL, fratele lui Nicușor Damian, patronul SC Tracorom SRL și Daniel Pîrgaru, administrator la SC Danilav SRL, au fost inițial reținuți pentru 24 de ore de procurorii PNA chiar pe 1 aprilie a acestui an. Apoi ei au fost prezentați în fața instanțelor de judecată care au emis mandate de arestare. Ei sînt acuzați de dare de mită și au fost puși sub acuzare după ce s-a realizat un flagrant în Răcăciuni, locul unde procurorii urmau să primească banii. Oamenii legii care au dispus această măsură provin de la Serviciul militar al PNA și erau în Bacău pentru efectuarea cercetărilor privind operațiunile ilegale cu petrol. Cei trei patroni de benzinării din Bacău au fost audiați de procurori în legătură cu neregulile întregistrate în tranzacțiile cu petrolul achiziționat de la Carom. Banii cu care cei trei oameni de afaceri au încercat să-i mituiască pe procurori erau meniți să-i determine pe aceștia să întrerupă cercetările începute la firmele lor, dar și pentru a nu face verificări ample în ceea ce privește relațiile comerciale dintre societățile lor cu alte firme implicate în tranzacții ilegale. Unul dintre motivele pentru care instanțele bucurește au decis judecarea celor trei în stare de judecată ar putea fi și faptul că ei au stat în arest preventiv 180 de zile, maximum cît prevede legea în cazul în care un inculpat nu este condamnat definitiv în acest interval. în ceea ce-l privește pe Nicușor Damian, patronul de la Tracorom, el a mai fost arestat pe 25 februarie anul trecut pentru evaziune fiscală în afacerile cu petrol. El a fost reținut de procurorii Secției de Combatere a Criminalității Organizate și Antidrog din cadrul Parchetului de pe lîngă Curtea Supremă de Justiție în județul Prahova, acolo unde își derula o mare parte din afaceri. Damian a fost acuzat atunci de complicitate la săvîrșirea de infracțiuni de înșelăciune, precum și pentru înșelăciune privind calitatea mărfurilor. Odată cu el au mai fost trimiși în judecată încă opt inculpați printre care și directoarea rafinăriei Astra Română din Ploiești, Elena Marylene Botezatu, rafinăria prin intermediul căreia și-au derulat afacerile și pe care au fraudat-o cu peste 100 de miliarde de lei. Nicușor Damian a fost acuzat că în perioada martie 2000 – iunie 2001, în calitate de administrator al firmei Tracorom a comercializat produse petroliere de calitate inferioară la prețuri de benzine superioare și a realizat venituri de zeci de miliarde de lei pe care nu le-a evidențiat în contabilitate. în timpul procesului, care pentru o perioadă de cîtecva luni s-a desfășurat în Bacău, Damian a fost apărat de avocatul Antonie Iorgovan. Apoi, procesul a fost strămutat, la cererea inculpaților, în Brașov, iar judecătorii de aici au decis să soluționeze dosarul cu toți inculpații în stare de libertate. Judecătorii încă nu s-au pronunțat nici în acest dosar. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.