Subprefectul Constantin Avram a acordat ieri prima sa audiență persoanelor care au venit la Prefectură ca să reclame nedreptățile ce li s-au făcut. Mai bine de 30 de persoane au făcut coadă la ușa Biroului de Relații cu Publicul, cei mai bătrîni venind însoțiți de rude mai tinere. Ca întotdeauna, pămîntul a constituit principalul motiv de nemulțumire al oamenilor. Mulți dintre reclamanți nu știu însă că rezolvarea situației lor este de competența instanțelor de judecată și nu a Prefecturii, care are căderea de a verifica legalitatea actelor emise de organele de administrație publică din județ.
Un caz de tulburare a proprietății a fost reclamat de Florentin Benescu, venit de la Oncești să se plîngă că un vecin a început să construiască pe pămîntul lui. Omului i-a rămas o deschidere la stradă de doar 23 de metri, în timp ce Ion Hîncu are 70 de metri și i-a cerut să își dărîme o parte din anexe ca să poată să își facă el gardul. Problema e că titlul de proprietate al lui Hîncu datează din 1995, înainte de cel al lui Benescu, din 2002. „S-ar putea ca suprafețele înscrise în titluri să se suprapună, se mai întîmplă”, a sugerat Mioara Manea. în cele din urmă, subprefectul a afirmat că Prefectura va solicita relații scrise la Primăria din Oncești, pentru a verifica datele din cele două titluri și autorizația de construcție a lui Hîncu. (Oana ALBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.