Băcăuanii folosesc caloriferele în locul dușului

Redacția Ziarul de Bacău

Termocet înregistrează, de zile bune, pierderi de agent termic la cîteva puncte, pe care nu a reușit să le depisteze pînă în momentul de față. Aceasta, în ciuda faptului că echipele de intervenție ale unității au făcut mai multe sondaje pe rețeaua de distribuție pînă la branșamentul de scară. „Nu am găsit nici o avarie. Zilnic, noi trebuie să băgăm în rețea apă de adaos, și numai la anumite ore. Aceasta se întîmplă, de regulă, seara după ora 19.00, ceea ce înseamnă că unii locatari din blocurile racordate la punctul termic în cauză folosesc apa din calorifere la spălat rufe ori îmbăiat, pentru a nu consuma și plăti apă caldă”, afirmă Iulian Stoican, directorul Termocet. Pierderi neidentificate, care pot fi puse pe seama acestei metode, sînt la blocurile 31, strada 9 Mai, și 111 și 115, de pe strada Bucegi. „La punctele termice la care sînt legate aceste blocuri, seara trebuie să adăugăm cam 2-3 metri cubi de apă” susține directorul Termocet. Dacă nu va găsi pierderea, Termocet va fi nevoită să recurgă la o măsură extremă, adică să întrerupă furnizarea căldurii la blocurile amintite pînă la eliminarea cauzei fenomenului.

Avariile de pe rețeaua termică au lăsat cîteva blocuri fără căldură

Ieri, cîteva blocuri din Bacău nu primeau căldură, pentru că pe rețeaua de distribuție, pînă la intrarea pe casa scărilor, a apărut o avarie. Din această cauză, furnizarea agentului termic era oprită la blocurile 11, 16, 18 și 21, de pe strada Cornișa, bl. 4, strada Carpați, și blocurile 1, 2, 3, 5, 7, 9 și 11, strada Violetelor. Probleme erau și la blocul 6, de pe strada Ștefan cel Mare, dar aici urmează să fie întreruptă furnizarea căldurii după obținerea de la Primăria municipiului Bacău a avizelor pentru decopertarea străzii unde este avaria. Alte blocuri, respectiv 23/B, de pe strada Republicii, și 70/B, strada Gării, erau lipsite de confortul termic necesar, pentru că la subsolul lor sînt conducte sparte. La aceste blocuri, remedierea defecțiunii intră în obligația locatarilor. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.