SIMPLE PĂRERI Arogantu’ și săracu’

Hary CERNEȚ

Viața politică a României după 1990 a fost covîrșitor influențată de dl.Ion Iliescu. Pauza anilor 1996-2000, cînd PDSR s-a aflat în opoziție, părea să fie o lecție bine meritată. Dar nu a fost să fie așa. Nimbul de „sărac și curat”, pe care președintele și-l arogă și cu care vrea să intre în istorie, este doar o zicere folosită și de către cetățeni, dar această calitate a președintelui nu i-a folosit și nici poporul nu a tras foloase din ea.

Voința și puterea politică a Iliescului a influențat în mare măsură viața economică și, implicit, viața socială. Așa cum recunoștea în 26 februarie a.c., la emisiunea TV „Starea națiunii”, românii o duc mai rău ca în 1989. Și a mai acceptat această stare de sărăcie națională în mai multe rînduri. Președintele e sincer, iar situația mizeră din țară se vede de tot românul, deci nu era nevoie să ni se mai spună încă o dată ce simte 95% din populație.

Constatarea sa este exactă, și dacă a scos-o în evidență trebuia să vină și cu propuneri de remediere. Compasiunea chiriașului de la Cotroceni nu mai impresionează pe nimeni.

Prăbușirea economică și limitele posibilităților statului în etapa actuală sînt și urmarea acțiunii politice a președintelui. De trei ori a avut posibilitatea să influiențeze în bine viitorul țării și tot de atîtea ori a făcut-o prost, prin propunerea celor trei premieri: Roman, Văcăroiu și Năstase. Că a greșit, recunoaște, atribuindu-i epitetul de arogant actualului șef al Guvernului. Este normal să nu existe aceleași puncte de vedere între generații, dar aceasta nu justifică lupta surdă între cele două palate. Doar marii înțelepți pot scăpa de trecutul lor. Încercarea, dacă este sinceră, nu îi reușește domnului președinte deoarece și acum acționează potrivit spuselor Ceaușescului: „timpul le rezolvă pe toate”. Uite că la noi le rezolvă pe invers!

Este adevărat că prerogativele constituționale nu îi dau mare spațiu de manevră, dar nu poate invoca acest handicap pentru că are în spate partidul și parlamentul care îl urmează. Vîrsta și școlile diferite absolvite de cei doi protagoniști nu sînt un avantaj pentru Cotroceni. Ambiția președintelui de a dirija din umbră locatarii Palatului Victoria se izbește de mîrlănia arogantului, care uită că în timp ce se școlea prin Francia, alții asudau la cincinale.

Actorii nu își recunosc în public gafele săvîrșite la umbra înaltelor funcții și sărăntocul român nu știe ce să mai înțeleagă. Apărarea Beuranului și Stănoaiei cu atîta încrîncenare de către președinte și plantarea Talpeșului în pragul Guvernului sînt precum artificiile care cad pe materiale inflamabile. Dacă nu ar fi an electoral, premierul l-ar repezi cît colo pe viitorul fost președinte. Deocamdată are nevoie de sprijinul partidului năucit de ieșirile necontrolate ale celor doi.

Bătălia de la vîrf face bine satrapilor locali în acțiunea lor de acumulări nejustificate, iar copiii noștri sînt obligați să moară în Spania pentru o bucată de pîine.

Dacă tot cunoaște istoria sovietică, și bineînțeles că o apreciază, cum o fac mulți de pe planetă, tătucul de la Cotroceni ar trebui să ia notițe de la țarul Putin, care nu s-a împiedicat nici de guvern și nici de marii mafioți. Părerea confuză, din popor, că Iliciul nostru e sărac și bun, dar este împiedicat de cei răi, seamănă izbitor cu părerea despre fostul Brav Conducător, care „era mințit de Comitetul Central”.

Mai este timp ca președintele să fie ceea ce pretinde că este și să pună Președinția în ajutorul celor ce l-au ales, și nu în compasiune și văicăreli despre putredul Apus.

Un personaj al lui Augustin Buzura, înainte de 1990 se plîngea că cineva își bate joc de el; îi aduce același ziar Scînteia, schimbîndu-i doar data apariției. Era comic și curajos în acea perioadă, și este penibil și tragic astăzi.