Autorul unei tîlhării a intrat pe mîna poliției. Claudiu Cadar, de 18 ani, din Buhoci, a atacat o femeie în plină stradă, iar apoi i-a furat portmoneul în care avea două milioane de lei și acte. Episodul a avut loc săptămîna trecută, în zona Milcov. Victima a fost o femeie de 50 de ani, din Bacău. Margareta Rorich s-a trezit că o persoană necunoscută i-a smuls portmoneul din mînă. Fără să mai stea prea mult pe gînduri, hoțul a luat-o la fugă. Cu toate acestea, păgubita a reușit să-i vadă figura și să-i rețină semnalmentele. Acest lucru i-a ajutat mult pe polițiști, care în doar cîteva zile l-au descoperit pe tînăr. Ieri, Claudiu Cadar a fost prezentat Parchetului. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.