Meciul zilei în divizia C- seria I se va desfășura, cu siguranță, la Bacău, acolo unde FCM II, lidera en-titre a clasamentului, primește vizita sucevenilor de la Cetatea, formație clasată pe poziția a II-a. Rezultatul poate decide multe în lupta pentru promovare și cum oaspeții nu au făcut niciodată un secret din faptul că la anul vor să joace în divizia B, e de așteptat ca întîlnirea să fie una care pe care. De altfel, antrenorul Gheorghe Penoff a recunoscut că se teme puțin de acest joc. „Cred că e normal să-mi fie puțin teamă, mai ales că nu putem beneficia de ajutorul jucătorilor de la prima echipă. Suceava vrea să promoveze, e echipa unui oraș în care s-au investit foarte mulți bani și probabil vor intra pe teren foarte motivați. Asta nu însemană, însă că ne vom preda necondiționat. Sperăm că și cu ajutorul lui Dumnezeu să învingem și să rămînem acolo unde sîntem acum, pentru că și noi vrem să promovăm”, ne-a declarat antrenorul Gheorghe Penoff. Din păcate, acesta trebuie să treacă și peste handicapul lipsei probabile a lui Spiridon, care nu s-a refăcut complet după accidentul suferit în meciul cu Poli II Iași. Acesta s-a antrenat, totuși, aseară cot la cot cu ceilalți componenți ai echipei, dar antrenorul Penoff era destul de rezervat în ceea ce privește prezența acestuia pe teren. „Șansele ca Spiridon să joace sînt de 50% – 50%. Acum participă la antrenament, dar rămîne să vedem dacă va rezista sau nu”, a precizat antrenorul de la FCM II. Cu toate acestea, Spiridon apare în formula de start a băcăuanilor, care vor începe cu Kaltenbek în poartă și jucătorii de cîmp Dornescu, Ureche, Mardare, Carnariu, Popescu, Vrînceanu, Cojocaru, Neagu, Pitaru și, probabil, Spiridon. Meciul va începe la ora 17,00 și va fi găzduit de fostul stadion „Letea”.
Cea de-a III-a pretendentă cu șanse reale la promovare, Aerostar Bacău revine după o etapă în care nu a jucat din cauza retragerii din campionat a Bucovinei Rădăuți, ceea ce a făcut ca ‘aviatorii” băcăuani să cadă pe locul III. Aceasta va juca pe teren propriu în compania celor de la CFR Pașcani, o echipă incomodă în ciuda poziției destul de modeste din clasament. Oricum, elevii lui Gogu Munteanu și Vali Cioancă nu mai au voie să facă nici un pas greșit, mai ales pe teren propriu, dacă vor să nu iasă din cărțile promovării.
în ceea ce privește pe cei de la Pambac Bacău, „morarii” se vor deplasa la Vatra Dornei pentru a da piept cu gazdele de la Dorna. Cele două formații sînt vecine de clasament, dar dornenii sînt extrem de puternici pe teren propriu. Pe de altă parte, elevii lui Iulian Trofin nu au impresionat deloc în etapa trecută, cînd au terminat cu o remiză albă partida jucată acasă cu Rulmentul Bîrlad. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.