Recurs la istorie

Savanți străini despre românitatea moldovenilor

* Din constatările contelui Ludovigo Ferdinando Marsigli

Savant de renume european, creator a șapte științe, unul dintre primii arheologi ai pămîntului populat de români, s-a născut în orașul Bologna la 20 iulie 1658. Prin angajarea în serviciile militare ale lui Leopold al Austriei a avut obligația să îndeplinească mai multe misiuni în armata și politica statului condus de împăratul de la Viena. Practic, a fost aproape permanent pe teritoriul românesc al Transilvaniei, Moldovei, Țării Românești, dar și pe cel al Ungariei, Croației, Bosniei, Herțegovinei, Serbiei și unor părți ale Bulgariei, între 1683-1704. în toată această perioadă a călătorit în Transilvania, pe teritoriul căreia a avut obligația să construiască drumuri de acces și poduri pentru trecerea armatelor austriece peste apele curgătoare pentru a-l putea urmări pe teribilul dușman – armata imperială otomană, pe care dorea să o alunge din Europa. El i-a cunoscut direct pe mulți oameni de importanță din Transilvania și Țara Românească. A avut prilejul să călătorească de trei ori la București, unde a luat masa cu Constantin Brâncoveanu, a purtat multe discuții științifice cu stolnicul Constantin Cantacuzino, cu care ulterior a purtat corespondență cu privire la trecutul neamului românesc. âmpăratul Leopold, convingîndu-se asupra capacităților sale intelectuale, l-a selectat în diplomația sa și l-a trimis la Poartă ca „ministru acoperit” („ministro coperto”), în calitate de secretar al regelui Angliei. Serviciile făcute pentru Curtea Imperială Austriacă i-au adus gradul de colonel și comandant al unui regiment austriac. în perioadele în care nu participa la lupte Marsigli îi folosea pe soldații regimentului comandat de el la efectuarea săpăturilor arheologice pentru a descoperi vestigiile civilizației romane în Transilvania, Oltenia, vestul Țării Românești. El a fost primul cercetător arheologic al vestigiilor romane de la Ulpia Traiana, Mehadia, Reșca, Romula, Celei, Insula Banul, Sidovar, Râul Vadului, Orșova, Brețcu, Alba Iulia, Odorhei. Podul lui Traian, de la Drobeta, precum și cel de la Celei, construit de Constantin cel Mare, i-au fost multă vreme în atenție. El a fost savantul care a stabilit în mod științific maniera de lucru folosită de constructorul capodoperei realizată peste fluviul Dunărea, acolo unde curenții și valurile Dunării erau mai potolite și ofereau posibilitatea realizării construcției.
Meritele diplomatice și cunoașterea mai multor limbi europene i-au determinat pe împărat și pe cancelarul Kinski să-l introducă în delegația austriacă, cea care a purtat tratativele de pace de la Carlovitz, iar după semnarea tratatului de pace, la începutul anului 1699 a fost numit comisar imperial pentru stabilirea hotarelor despărțitoare dintre cele două imperii rivale pînă atunci, între Marea Adriatică și Podolia.
Activitatea desfășurată în această calitate i-a permis să cerceteze documentele păstrate în arhivele Transilvaniei, Austriei, Ungariei, Porții Otomane, Serbiei, Țării Românești, să întocmească schițe, planuri, hărți privind întreaga zonă de frontieră de la Marea Adriatică, Croația, Bosnia, Herțegovina, Serbia, Ungaria, Banat, Transilvania, Țara Românească, Moldova, Podolia. Aceasta a fost o activitate gigantică și a lăsat o operă pe măsură.
Activitatea sa științifică și practică a lăsat o moștenire de 176 de volume manuscrise realizate în limbile germană, italiană, franceză, latină. La loc de cinste au fost așezate și păstrate toate corespondențele primite de la stolnicul Constantin Cantacuzino. întregul material documentar păstrat la Universitatea din Bologna a fost cercetat de noi. Opera este una enciclopedică. Este formată din manuscrise, corespondențe privind zonele cunoscute și cercetate de el. Fiind un om deosebit de talentat, a lăsat schițe, planuri, hărți, portrete ale locuitorilor Transilvaniei, în care a prezentat chipurile oamenilor, ținuta vestimentară a celor ce populau atunci acest pămînt românesc. Aprecierile acestui savant militar asupra românilor pe care i-a găsit prezenți în zonele Dalmația, Croația, Bosnia, Herțegovina, Slovenia, Serbia, Ungaria, Banat, Transilvania, Crișana, Maramureș, Moldova, Țara Secuilor și Țara Românească, i-a considerat – pe baza descoperirilor civilizației romane în zonele amintite, ca fiind urmașii daco-romanilor, vorbitori ai limbii române ce și-au păstrat nealterată cu nimic conștiința originii și a descendenței romane.
Cercetîndu-i și microfilmîndu-i întreaga operă privitoare la români, mi-a atras atenția constatarea lui făcută cunoscută împăratului din Viena în forma următoare: „Această națiune este atît de numeroasă încît ar putea pretinde curînd să acorzi un nume nou regatelor de curînd cucerite de Majestatea voastră”. âmpăratul i-a solicitat întocmirea unor planuri privind strămutarea multor români din Croația și Slovenia în Ungaria nepopulată. Acțiunea a fost dusă la îndeplinire în epoca următoare. Documentele respective demonstrează o numeroasă prezență românească pe teritoriul panon.
Prof.dr. Dumitru ZAHARIAior

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!