De la începutul acestei săptămîni, plățile tranzacțiilor prin Western Union se efectuează în lei, euro și dolari și la Compania Națională Poșta Română. Noul serviciu este disponibil în toate cele 745 de unități poștale din rețeaua națională a Poștei Române. Suma maximă care poate fi transferată de serviciul Western Union este de 500 de dolari, respectiv echivalentul în euro. La cererea expeditorului, serviciul are și opțiunea achitării mandatului la domiciliul destinatarului.
Tranzacțiile și în euro prin Western Union au început din toamna trecută, mai întîi în băncile care au corespondență cu această companie internațională de trasnfer de valori. Pînă acum, sumele trimise în euro din oricare țară europeană erau transformate, la destinație în dolari. Operațiunea avea loc la cursul zilei pentru paritatea euro – dolar. Este evident că, la un curs nefavorabil, destinatarul încasa o sumă mai mică decît cea trimisă. Directorul general al Western Union pentru România și Republica Moldova, Alexandru Bădulescu, a motivat măsura ca rezultat al unor studii care au indicat tot mai mulți solicitanți de transferuri de sume direct în euro. Cele mai multe transferuri către România se fac din Italia, Spania, SUA, Germania și Franța. Românii din afară trimit, în medie, la o tranzacție celor de acasă între 300 și 500 de dolari. Conform datelor BNR, pe primele șase luni ale anului românii din străinătate au trimis acasă circa un miliard de euro.
Sistemul de transfer s-a extins treptat, astfel încît, acum aproape toate băncile din Bacău îl pun la dispoziție. Comisioanele plătite de clienți sînt frumușele, dar merită. Piața nu este neapărat una concurențială, pentru că tot în ultimii ani numărul celor plecați la muncă în Italia, Germania, Spania sau în alte țări a crescut și el. Sistemul Western Union funcționează de 131 de ani. în lumea întreagă sînt acum peste 170.000 de locații la care oricine poate apela să trimită cuiva o sumă de bani, nelimitată. Acestea se află în peste 190 de țări. Băncile din România și, implicit, din județul Bacău sînt agenți ai sistemului de transfer Western Union, un sistem la fel de familiar celor cu rude sau prieteni în străinătate ori cu parteneri de afaceri aici ca și simplul sistem poștal de altădată. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.