Bursa generală a locurilor de muncă, al doilea eveniment de profil din acest an, desfășurat ieri la muzeul central «Iulian Antonescu» Bacău, a luat ceva mai greu startul din cauza deschiderii în apropiere a unui nou magazin Altex. Atrași de curiozitate, de prețurile accesibile și de promisiunea «creditului cu buletinul», zeci de băcăuani au trecut întîi pe la punctul comercial și abia apoi s-au îndreptat către tîrgul de job-uri. Astfel că la orele 9, în fața sediului consacrat al burselor muncii așteptau sub 40 de persoane, în vreme ce înăuntru se pregăteau să-și primească potențialii angajați circa 100 de agenți economici din zonă. „Oferta bursei se ridică la 1000 de posturi, majoritatea adresate celor cu studii medii sau profesionale. Pe lîngă angajatorii care au răspuns afirmativ invitației noastre, mai sînt prezenți colegii noștri de la Centrul de Formare Profesională și Centrul de Informare și Consiliere privind Cariera”, a declarat Cornelia Barbu, director adjunct în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), organizatoarea evenimentului.
Pînă la aglomerarea sălii cu persoane aflate în căutarea unui serviciu, am aruncat o privire peste oferta de la standurile societăților. Alături de meseriile prezente în fiecare săptămînă în oferta AJOFM am observat și posturi mai inedite, precum consultant de frumusețe sau matrimonial, impresar pentru activități culturale, confecționer de broderii sau chiar voluntar pentru activități sociale. Convorbirea de mai tîrziu cu fundația în căutare de voluntari a dezvăluit clar lipsa de interes față de așa ceva a șomerilor adesea disperați după o oportunitate de cîștig: „din păcate, lumea la noi nu se implică în munci neplătite”, a confirmat dezamăgit Silviu Avarvarei, director pe probleme sociale la «Orfanii».
Am stat de vorbă în cursul manifestării de ieri și cu mai mulți băcăuani care s-au prezentat la bursă împinși fie de curiozitate, fie de necesități financiare. Majoritatea lor au mărturisit că era prima oară cînd vedeau un asemenea tîrg. „Mi se pare o treabă ingenioasă bursa asta. Eu am lucrat la Cotidian ca maistru și sper să găsesc pe aici ceva asemănător”, a comentat Ion Luca, de 51 de ani. „Oferta e variată, însă n-am văzut mari diferențe față de bursa permanentă de la agenție ori din ziar. Eu am lucrat în domeniul mase plastice, sînt pensionară de boală și caut ceva cu timp parțial, să mai fac un ban” a declarat Maria Herciu, de 48 de ani. „Am muncit un timp în străinătate. Acum am trecut din curiozitate, iar dacă prind ceva pe operare PC cred că mă și angajez”, ne-a spus Valentina Frățilă, de 24 de ani. „Am plecat din fostul serviciu deoarece erau prea multe delegații și nu mai apucam să mai stau cu familia. M-am gîndit că poate am noroc și găsesc ceva tot în construcții”, a spus și Vasile Butnaru, de 46 de ani. „Ideea de bursă e bună, dar ar trebui să fie mai dese. Eu caut ceva pentru ginere, care e acum la serviciu dar vrea să plece de acolo că nu-i convine salariul”, a declarat Ivan Iancu.
Potrivit primelor date, înaintate de AJOFM ieri după-amiază, la bursa muncii din 15 aprilie au participat 900 de persoane la nivel de județ și 700 la Bacău, unde șapte au reușit să se angajeze pe loc, pe posturi de confecționer îmbrăcăminte, tîmplar, ospătar și dulgher. Numărul de vizitatori este superior celui înregistrat anul trecut, semnal considerat pozitiv de către organizatori. „După o lună, vom efectua o monitorizare care să ne arate cîte persoane au reușit să obțină de lucru pe această cale”, a precizat purtătorul de cuvînt Claudiu Boangiu.
Interes scăzut la Onești
Mai puțin de 100 persoane au venit la Agenția Locală de Ocupare a Forței de Muncă Onești pentru a se interesa de locuri de muncă. Pentru această acțiune au fost contactați 61 de agenți economici din zonă, cinci agenți economici fiind prezenți la sediul agenției pentru a discuta cu cei interesați. Au fost oferite 153 locuri de muncă, din care 100 au fost pentru meseria de confecționer îmbrăcăminte. Nici un solicitant nu a încheiat pe loc acte pentru angajare, dar 21 dintre ei au fost îndrumați la societăți comerciale pentru a găsi loc de muncă.
La Tîrgu Ocna s-au prezentat 61 de șomeri, dintre care 31 au fost îndrumați către societățile comerciale din zonă. Aceștia urmează să se încadreze chiar în zilele următoare. (Alin LEANCĂ, Ion MORARU)ea la noi nu se implică în
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.