După ce administratorul și directorul economic de la Letea Bacău, singura fabrică de hîrtie de ziar din țară, au fost puși oficial sub acuzare de procurorii PNA, cu privire la achizițiile de masă lemnoasă de la Direcția Silvică Vrancea, iată că procurorii vor să aprofundeze cercetările și în județul Bacău. Informațiile de care dispunem și care au fost puse la dispoziție de Romsilva București pun în evidență că procurorii PNA le-au cerut în regim de urgență pădurarilor de la Direcția Silvică Bacău date referitoare la numărul de contracte încheiate cu fabrica Letea, volumul de masă lemnoasă cotractat, prețul, dar și modul prin care producătorul de hîrtie a obținut lemnul din pădurile județului. Cu siguranță că în toată această acțiune oamenii lui Ion Amăriei se grăbesc, dacă ținem cont că situațiile cerute, care de regulă necesită săptămîni întregi de investigații, trebuie să fie predate procurorilor în timp scurt, adică pînă luni, 18 aprilie. Tot din interiorul Romsilva am mai aflat că procurorii vor întreprinde cercetări mult mai ample, ținînd cont de faptul că, în 2004, Letea a primit lemn de la mai multe direcții silvice județene. în ceea ce privește relațiile contractuale dintre Letea și Direcția Silvică Bacău, surse demne de încredere au precizat că, în 2004, „achizițiile de masă lemnoasă s-au făcut în exclusivitate prin negociere directă și nicidecum prin licitație, așa cum ar fi fost legal”. Letea a negociat direct și a primit peste 10.000 de metri cubi de celuloză la un preț aproximativ de 700.000 de lei/m.c., față de 680.000 de lei /m.c., în 2003 (o creștere de doar doi la sută, față de o creștere a prețului mediu în licitații pentru ceilalți agenți economici, în 2004, de peste 70 la sută). (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.