Numărul de telefon buclucaș

Administrator

Un număr de telefon care aparținuse unei regii băcăuane cunoscute, și care era chiar de la cabinetul directorului respectivei societăți a fost alocat unei alte instituții, de data asta de stat. Cum regia cu pricina este una foarte căutată de toți băcăuanii, firesc este ca și numărul de telefon respectiv să fi fost cunoscut de foarte multă lume. Transferul de număr de la regie la cealalată instituție a statului nu este cunoscut, însă, decît de foarte puțină lume, așa că noul „proprietar” al numărului de telefon are parte numai de belele. „Sună telefonul acesta ca-n gară. Unii îmi trimit și faxuri, alții îmi cer să le fac legătura cu domnul director, iar alții mă înjură că nu vreau să-l dau la telefon. Celor care au răbdare le explic că numărul acesta de telefon a aparținut, într-adevăr, directorului pe care îl caută ei, dar că acum a fost alocat instituției noastre și să nu mai sune aici”, ne-a explicat și nouă beneficiarul numărului de telefon buclucaș, amuzat de faptul că și noi, ca și alți băcăuani am sunat tot la el în birou. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.