Această utilitate al mileniului al treilea tinde să ne fure tot mai mult timp. Fie că sîntem în căutare de ceva informații, fie că mai trimitem cîte un mail sau sîntem prinși de mrejele jocurilor pe calculator, acordăm tot mai mult timp acestuia. Calculatorul a devenit necesar, dar mai ales indispensabil. Topurile de hîrtie sau „hîrțogăraia” au fost înlocuite de cd-uri, dischete, etc. Se face astfel economie de spațiu, de angajați, de timp, de cerneală și radiere; într-un cuvînt, o economie de ordin financiar și de resurse umane. Nu mai există dulapuri cu dosare, nu mai există tocuri; acum „șef” e șoricelul (mouse-ul). Gata cu praful, cu foile îngălbenite și cu indigo-ul. Acum există tuș, cartuș reîncărcabil, imprimantă, „copy” și „paste”. Care sînt pericolele la care ne expunem? Pe lîngă durerile de spate cauzate de poziția de lucru la calculator, pe lîngă suprasolicitarea ochilor, computerul poate provoca și alergii. Gîndiți-vă numai la momentul în care ați început să lucrați pe un calculator nou; posibil să vă amintiți mirosul specific pe care îl avea aparatul. Cercetătorii suedezi au stabilit că acest miros poate provoca alergii deosebit de grave; monitorul calculatorului se încălzește, la activitate normală, pînă la 50-55 grade Celsius și începe să emită în aerul din atmosferă vapori de trifenilfosfat, substanță care intră în compoziția materialului din care este fabricat monitorul, avînd rolul de a încetini încălzirea acestuia. Trifenilfosfatul este atît de periculos încît afectează și pe cei care se află în aceeași cameră în care se află un calculator deschis (la fel ca și fumatul pasiv), nu doar pe aceia care lucrează. De asemenea, studiile au demonstrat că există concentrații considerabile de trifenilfosfat chiar și la o jumătate de metru de un monitor nou pus în funcțiune. Emisia acestei substanțe scade foarte mult după 8 zile de funcționare neîncetată a monitorului, dar reprezintă un pericol și după 180 de zile de utilizare. Ceea ce corespunde unei perioade de 2 ani de funcționare normală a unui computer. Ca urmare a dezechilibrării funcțiilor organismului, sistemul imunitar slăbește și răspunde prin reacții alergice; aceste manifestări sunt tipice: rinită alergică, tuse, reacții oculare (lăcrimare, înroșirea ochilor, umflarea pleoapelor, senzația de „nisip în ichi”), reacții cutanate (erupții, uscarea pielii), cefalee. Studiile cercetătorilor suedezi este completat de cel al dermatologilor germani care afirmă că razele emise de calculator au capacitatea de a pătrunde în straturile profunde ale pielii și de a distruge structura internă a țesuturilor, provocînd apariția ridurilor. Tenul persoanelor care petrec mult timp în fața monitorului de deshitratează foarte repede și își pierde elasticitatea. Ca protecție împotriva acestor raze specialiștii recomandă consumul roșiilor și al verzei (500-700 de grame zilnic) pentru apărarea pielii sensibile de acțiunea dăunătoare a monitorului. Un alt mijloc de neutralizare a razelor emise este consumul zilnic a 300 mililitri de ceai verde. (Andreea ROȘCAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.