Biblioteca „Radu Rosetti” din Onești a găzduit un concert
coral liturgic susținut de Corul Academiei de Muzică „Gheorghe
Dima” din Cluj. Acest cor este format din studenți ai acestei instituții de învățămînt, precum și din coriști ai Filarmonicii de Stat „Transilvania”, tot din Cluj. Atmosfear a fost una deosebită, o „catedrală vie”, după cum a spus părintele protopop Constantin Alupei, de la Protoieria Onești, prezent la spectacol. Corul, format din 40 de membri, a fost dirijat de Aristică Vaida, un tînăr oneștean ce absolvă în acest an instituția de învățămînt superior muzical din Cluj. Aplaudat minute în șir de cei prezenți, la rugămintea părintelui protopop de Trotuș, corul clujean a acceptat să dea răspunsurile la oficierea Sfintei Liturghii de la Catedrala Ortodoxă „Pogorîrea Sfîntului Duh” din Onești. Această slujbă a fost oficiată de Arhiereul- Vicar al Eparhiei Romanului, Ioachim Băcăuanul. Sute de credincioși au participat la Catedrala oneșteană la acest eveniment, mulți oneșteni fiind împărtășiți de înaltul ierarh. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.