Revoltă spontană a muncitorilor de la Robinete Industriale

Circa 150 de salariați din schimbul întîi al societății Robinete Industriale Bacău s-au adunat ieri dimineață, 18 aprilie, la poarta fabricii, în semn de protest față de o nouă întîrziere a plății salariilor. Acțiunea muncitorilor a fost spontană, fără sprijinul organizației de sindicat, al cărei lider se afla, de altfel, plecat la București. Salariații revoltați n-au putut sta de vorbă decît cu puținii ziariști care au aflat de acțiune și cărora le-au destăinuit, în stilul cunoscut al adunărilor de acest fel, problemele prin care trec de luni întregi, fără ca nimeni să ia vreo măsură.

Apariția unei camere de filmat și a unui aparat de fotografiat i-a bulucit pe muncitorii de la Robinete Industriale, dintr-o dată, spre poarta închisă de la intrarea în fabrică. Din grupul format ad-hoc s-a desprins, însă, Doru Gălățanu, unul dintre cei mai revoltați muncitori, care a ieșit în fața porții să dea primele declarații în legătură cu acțiunea de protest. „Sîntem tot schimbul unu din turnătorie – a spus Gălățanu. Am ieșit toți cei care mai lucrăm în acest schimb în fabrică, dintre cei 500 de angajați ai fabricii. Nu mai putem suporta felul în care sîntem tratați de luni întregi de cei care au preluat fabrica și care uită mereu că și noi avem nevoie de bani să putem trăi. Mi-e și rușine să vă spun cîte probleme am acasă cu fiica mea, domnișoară de-acuma, pentru că are nevoie de lucruri musai să le aibă, iar eu nu sînt în stare să i le cumpăr. Soția mea a rămas șomeră, leafa a scăzut, pentru că ne-au diminuat-o cu cîte patru-cinci milioane de lei. Dar nici așa nu ne-o mai dă, iar noi acumulăm datorii peste datorii”.
Revolta lui Doru Gălățanu i-a încins și pe alții. Aveau, în sfîrșit, pe cineva cu care să vorbească, să-și spună păsul. „Veniți să vedeți în ce condiții lucrăm – a sărit și Cristian Pavel. Cred că 90 la sută dintre noi avem silicoză. Veniți să vedeți în hala de turnare oameni care se leagă cu ce găsesc la gură, să nu mai inhaleze praful. Unul s-a legat, odată, cu un sutien, mai mare rîsul. Veniți să vedeți că nu avem nici măcar apă de băut”. Muncitorii agitau fluturași cu salariile promise de patroni, de pe care se vedea clar că nu duc acasă mare lucru. Pe o hîrtie am văzut ceva mai mult de 1,9 milioane de lei, pa alta 1,7 milioane. La diminuarea salarială erau trecute, însă, cîteva milioane bune.

Cu tabelul la poartă

Revolta de ieri a fost, însă, precedată de agitații încă de vineri, 15 aprilie, la o zi după chenzină. Preventiv, ieri dimineață la poartă s-a adus un tabel, pe care oricine intra la lucru trebuia să semneze. „Avînd în vedere evenimentele care au loc în data de 15.04.2005, la SC UMB SA – scria pe capul de tabel -, respectiv încetarea lucrului, nerespectarea ordinii și disciplinei la locul de muncă, atitudini verbale violente, amenințări, noi, semnatarii prezentei declarații ne obligăm astăzi, 18.04.2005, la ora intrării în societate, să respectăm programul de lucru, ordinea și disciplina la locul de muncă, să nu degradăm sau să distrugem bunurile proprietate a societății și să ne îndeplinim atribuțiile de serviciu. în caz contrar, ne facem răspunzători de încălcarea dispozițiilor prezentei și de prejudiciile create SC UMB SA”. Muncitorii spuneau că nimeni nu a semnat.

Conducerea ne-a dat pe poartă afară

Ieșirea unei mașini din întreprindere a creat prilejul ca poarta să se deschidă. Muncitorii au stat, cuminți, la locurile lor. Dar cei cîțiva care se adunaseră în jurul meu m-au împins înăuntru și m-au trimis, vrînd-nevrînd, la cei din conducere. Am intrat, uitîndu-mă în toate părțile, în pavilionul administrativ. La etajul întîi am găsit numai o ușă descuiată, pe care scria mare Director comercial – Contabil șef. Bat și intru. Lume destulă în două cămăruțe. întreb prima femeie care mi-a ieșit în cale de cineva din conducere. Aflînd că sînt ziarist, m-au și luat la rost: „Cum ați ajuns pînă aici, nu știți că este poartă și ofițer de serviciu? Ia chemați, repede, portarul!”. Degeaba am explicat că am fost adus acolo cam cu forța, că nu am venit să fur sau să spionez, ci doar să iau o opinie în legătură cu ce se întîmplă afară. Pică, însă, și portarul și aștept cuminte, verdictul. Ei s-au sfătuit înăuntru, după care am fost poftit, frumos, pe poartă afară. M-am conformat, dar muncitorii m-au înconjurat iar. „De ce nu vor să stea de vorbă cu noi? – au sărit ei. Să vă spunem tot noi: pentru că n-au curaj să mai dăm ochii, după cîte ne-au promis. Sînt luni de cînd pățim tot așa, iar noi am ajuns la disperare. Nu mai plecăm de aici pînă nu ne dau banii”. Oamenii și-au amintit că acum cîteva zile o delegație de la Robinete a fost să stea de vorbă și cu autoritățile locale. „N-a venit nimeni să ne vadă, să stea de vorbă cu noi – au acuzat muncitorii. Iar aici ni se opresc banii cu nemiluita. Se opresc, din salarii, pînă și pensiile alimentare și cotizațiile sindicale. Unde sînt banii ăștia?”. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!