între Mitropolia Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit de Stil Vechi, cu sediul la Mănăstirea Slătioara din județul Suceava, și Consiliul Local Moinești există, de circa un an, un diferend pentru rezolvarea căruia s-a ajuns în sălile de judecată. Totul a pornit de la refuzul consilierilor locali moineșteni din precedentul mandat de a da curs cererii formulate de Mitropolie pentru a construi în localitate o biserică.
în anul 1999, Mitropolia Ortodoxă pe Stil Vechi a cumpărat de la un moineștean un teren în suprafață de 3100 metri pătrați, situat la intersecția străzilor Căpitan Zăgănescu și Atelierelor. Scopul a fost ridicarea unui lăcaș de cult, cu hramul „Sfîntu Nicolae” pentru enoriașii de rit vechi. Totul a mers bine pînă la obținerea avizului de construcție din partea Consiliului Local Moinești. Acesta a refuzat cererea, invocînd Hotărîrii C.L. nr.99 / 2002, prin care se instituie o zonă de protecție a monumentului comemorativ „DADA”, pe o suprafață între 100 și 500 de metri. Practic, în acest perimetru nu se permiteau construcții mai înalte de zece metri, iar distanța pînă la viitoarea biserică era de 130 de metri. Mitropolia a contestat decizia consilierilor. Ea a invocat Planul Urbanistic General reactualizat, prin care Hotărîrea C.L. nr. 69 / 2003 aprobă construcția în acel perimetru construcții colective cu două sau trei etaje, deci mai înalte de zece metri. între timp, Mitropolia a apelat la instanțele judecătorești care îi dau dreptate, iar recursurile Consiliului local sînt respinse. Prin decizia nr. 382/ 21 oct. 2004, Curtea de Apel Bacău, Secția Comercială și de Contencios Civil, respinge ca nefondat ultimul recurs făcut de Consiliul local Moinești pe 26 mai 2004.
Mitropolia din Slătioara cere despăgubiri
După ce au cîștigat, reprezentanții Mitropoliei de la Mănăstirea Slătioara s-au decis să ceară și daune Consiliului local Moinești. „Prejudiciul invocat a început încă din 15 iunie 1999. în urma promisiunilor formale, date de faptul că am obținut în mod repetat avize de la toate celelalte instituții, care au expirat între timp, am fost obligați la alte eforturi financiare pentru a le obține din nou. Apoi, ne-am procurat diferite materiale, cum ar fi ciment, lemn, var, care s-au degradat între timp”, a afirmat arhiepiscopul și mitropolitul Mogarzan Vlase. în consecință, Mitropolia cere ca președintele de ședință al Consiliului Local să fie amendat zilnic, din 21 noimebrie 2004, cu o sumă echivalentă cu 20% din salariul minim pe economie. Și tot de atunci, invocînd hotărîrea judecătorească, pretinde penalizări de patru milioane de lei pe zi din partea administrației locale pentru întîrziere în acordarea avizului de construcție. Primăria moineșteană este bună de plata a 700 de milioane de lei.
Consilierii locali: ori plătesc daunele, ori eliberează avizul
Problema în cauză urma să fie inclusă ca punct de discuții în cadrul ședințelor Consiliului Local Moinești, mai întîi din luna februarie, apoi în aceea din martie. Din motive care ne scapă, discuția s-a amînat. „Pentru ședința ordinară de la sfîrșitul acestei luni va fi trecut pe ordinea de zi un proiect de hotărîre. Urmează ca decizia finală să aparțină consilierilor locai”, ne-a declarat Nicolae Catană, secretarul primăriei din Moinești. în momentul de față, lucrurile îmbracă și forma unui mic șantaj, fapt bazat pe cele menționate de același mitropolit Mogarzan Vlase, cum că „dacă mi se eliberează avizul de construcție și putem trece efectiv la lucrări, nu vom mai pune în executare sentința”. Ar mai fi de menționat că în zona moineșteană, conform datelor furnizate de Mitropolie, ar fi 350 de familii ortodoxe de stil vechi, cuprinse și în comunele limitrofe, iar statistica de la primăria moineșteană indică doar patru astfel de familii în localitate. (Mihai VIERIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.