Directorul școlii din satul Bijghir este acuzat de unele cadre didactice din școală că a încălcat legea, în dorința de a favoriza titularizarea la catedră a soției viceprimarului Cristian Iștoc. Scandalul între învățătorii de la Bijghir și directorul Nicolae Florea a pornit de la publicarea pe listele cu posturi vacante pentru următorii patru ani a unei catedre de învățător. „Acea catedră nu are o viabilitate de patru ani, pentru că, peste doi ani, un post de învățător va intra în restrîngere de activitate. Este o ilegalitate. Postul a fost publicat ca să fie ocupat la pretransfer de Marta Iștoc, soția viceprimarului. Este venită în școala din Bijghir prin detașare și a spus în mai multe rînduri că se va titulariza în școală”, spune învățătoarea Simona Șoșa, de la școala din Bijghir.
învățătorii au făcut un memoriu la conducerea școlii. Cînd a văzut că nu mai este cale de întors, directorul Florea a comunicat ISJ că acea catedră este liberă doar pentru doi ani. Modificarea a fost operată pe listele afișate la ISJ, dar nu și pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării. „Am trimis modificarea la MEC, dar nu a fost încă operată pe site”, a justificat Livia Sibișteanu, inspector școlar general adjunct al ISJ Bacău. în fața acuzațiilor, directorul Nicolae Florea recunoaște că a greșit. El spune că a revenit asupra viabilității catedrei publicate vacante, tocmai pentru că era o problemă și că acum totul este în regulă. „Eu nu am vrut să favorizez pe nimeni”, se disculpă directorul, care recunoaște că de la primărie i s-a sugerat să facă în așa fel încît soția viceprimarului să se titularizeze la școală. Variantă pe care viceprimarul Cristian Iștoc o neagă, spunînd doar că dosarul de pretransfer al soției sale este în regulă. (Costinela BREAHNĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.