Copiii clasei I sînt vaccinați doar cu acordul părinților

Administrator

Elevii claselor I vor primi zilele viitoare vaccinul diftero-tetanic, dar doar cu acordul scris al părinților, care nu înțeleg de ce semnătura lor este necesară. „Probabil că vaccinul are anumite contraindicații. Dacă nu am fost înștiințați despre acestea, de unde să știm noi dacă să semnăm sau nu. Cel mai bine ar fi să se ceară o adeverință de la medicul de familie și, în urma unei consultații, se va ști cel mai bine dacă copilul este apt pentru vaccin sau nu”, ne-a declarat Mihaela Fuioagă, mama unui copil. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Bacău spun că vaccinul nu are contraindicații. „în anii trecuți, am avut un caz cînd un copil a primit vaccinul hepatic, dar avea o suferință a ficatului. De atunci medicii școlari solicită acceptul unui părinte, deoarece familia știe cel mai bine starea de sănătate a copilului. Acceptul care s-a cerut părinților este doar un exces de zel al medicilor școlari. S-a dorit mai mult înștiințarea familiei că urmează această campanie de vaccinare și copilul să nu lipsească de la școală. Nu este cazul să-și facă nimeni nici o problemă „, ne-a asigurat Marin Buștuc, director adjunct al DSP Bacău. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.