De gustibus

Compromisul în artă (II)

Sînt multe de tot animozitățile ilustrate în repertorii care abandonează mesajul religios sau denotă lipsa oricărei noțiuni fundamentale de tehnică a picturii monumentale în biruința kitsch-ului ieftin și la îndemîna amatorilor de chilipiruri. Kitsch-ul promovat adesea în pictura laică nu face atîta rău cît poate să facă pictura bisericească, executată necorespunzător deoarece dacă un preot vestește Cuvîntul biblic prin grai, prin rugăciune, un pictor de biserici săvîrșește același lucru prin imagini. Pentru aceasta, el nu trebuie să picteze întîmplător, fără a cunoaște profund arta religioasă sau fără să stăpînească temeinic tehnicile de execuție care asigură picturii o rezistență cît mai îndelungată în timp, așa încît să nu fie posibilă o deteriorare timpurie ce ar putea induce ridicolul unui lucru derizoriu.
Nu a fi ieftină pictura e un scop meritoriu, ci a fi executată cu măiestrie. Iar aceasta nu se poate deprinde de la sine și nu e destul a avea lațe revărsate pe umeri și straie negre, ca de schimnic pentru a aborda lucrări ample și cumplit de anevoioase. Unii zugravi, cursanți ai diferitelor cercuri de pictură conduse de instructori de ocazie, ei înșiși nepregătiți și necunoscători, au devenit admirați dobîndindu-și o reputație prestigioasă prin întinarea artei autentice și defăimarea adevăraților pictori. Ei amăgesc urechile oamenilor cu vorbe slugarnice, făcîndu-se a fi plini de evlavie și tobă de rugăciuni și frapează privirile cu sclipiciuri și blicuri pe sfinți dolofani, cu purpură în obraz – aceasta o poate face cu deplin succes mașina, nu penelul. Culmea este că tocmai acei profesori care au trecut de la moda tablourilor cu macarale – unii dintre ei provenind din rîndul executanților de reclame vitriniere, de genul „nici o masă fără pește”, s-au apucat de zugrăvit, cu elevii, icoane. Fără să fi participat la un singur curs de teologie și de artă bizantină religioasă, ori să fi făcut o singură zi de practică pe un șantier de pictură bisericească sub îndrumarea vreunui pictor atestat, ei au preluat frîiele acestei picturi. Folosesc tot felul de modele mai mult sau mai puțin adecvate, provenite de la mai mulți autori și de toate stilurile și confesiunile religioase care, în context, formează un amalgam bizar, ieftin, profan și legitimează circăria în pictura religioasă. Așa se face că pictura a devenjit un fel de joc pe calculator, iar ilustrațiile de pe căruțele de la bîlci, pînă nu de mult demodate, apar acum în expozițiile de pictură iconografică de pe coridoarele școlilor și au început să pătrundă, în mod regretabil, și în pictura monumentală. Iar prin țară, de-a lungul șoselelor, troițele – una lîngă alta, înfățișează o astfel de tendință, deoarece oamenii le zidesc pe malurile șanțurilor într-o formă arhitecturală oribilă uneori, iar pentru pictură sînt tocmiți meșteri pe placul beneficiarului novice și amator de lucruri ieftine. Numărul acestor meșteri este în continuă creștere, deoarece ei încep a fi formați din perioada preșcolară și sînt, apoi, fabricați nelimitat în nenumărate școli și la toate nivelele.
Cele mai multe dintre consemnări, dacă nu toate, au fost inspirate din întîmplări reale petrecute la Buhuși și pe care eu singur nu le pot stîrpi. In anii ’80 în acest oraș, împreună cu un grup de elevi stagiari am lucrat la pictura catedralei Sf. Nicolae sub îndrumarea pictorului diriginte de șantier Dumitru Irimescu. Acum, pictura este deja deteriorată și nu este de dorit a fi înlocuită sau restaurată neprofesionist de către zugravii „inițiați” în școlile generale sau la cluburile elevilor, zugravi care execută o pictură deplorabilă.
Anul trecut a fost desăvîrșită, la Buhuși, o pictură elevată, profesionistă, a bisericii Trei Ierarhi. Lucrările au fost efectuate de către Livia Lichi Pavel împreună cu soțul său. Am fost plăcut surprins de faptul că în această colonie de „pictori” minusculi dar încrezuți și care ridică ipocrizia la rangul de principiu, a răzbătut prestigiul adevăratei picturi bisericești, iar pentru aceasta eu am adus multă cinstire pictorilor aceștia.
Nu subestimez nicidecum discernămîntul cucernicilor preoți care păstoresc în cadrul parohiei Sf. Nicolae – Constantin Breahnă și Cezar Radu – și de aceea sînt încrezător că pictura bisericii va trece prin transformări benefice, și nu distructive. Nimeni nu poate avea căderea de a hotărî, peste decizia preoților, soarta acestui edificiu spiritual, dar eu cred că ei au în vedere proba de competență făcută de către talentații pictori ai bisericii Trei Ierarhi. (Aurel V. Zgheran)în timp, așa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!