Finanțare de 100 de miliarde lei pentru IMM

Administrator

Agenția Națională pentru întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC) a anunțat lansarea Programului național multianual de susținere a investițiilor realizate de întreprinderi nou înființate și microîntreprinderi, precum și a investițiilor de modernizare sau retehnologizare. Obiectivul programului pentru perioada 2002 – 2005 îl constituie susținerea investițiilor realizate în sectoarele economice prioritare, creșterea volumului de activitate și a competitivității IMM din aceste sectoare. Pot beneficia de prevederile Programului IMM cu capital social integral privat.

Ca în situații similare, prima condiție de creditare este achitarea obligațiilor eligibile de plată a contribuțiilor, impozitelor și taxelor către bugetul de stat, bugetele speciale și bugetele locale, prevăzute de legislația în vigoare. Solicitanții nu trebuie să aibă credite restante, nu trebuie să fie în stare de faliment ori de lichidare, nu au afacerile administrate de un judecător-sindic, nu au activitățile comerciale suspendate sau nu se află într-o situație similară cu cele menționate. De asemenea, nu trebuie să aibă ca acționar sau asociat cu o pondere de peste 25% din capitalul social persoane juridice care nu se încadrează în categoria IMM.

Activități eligibile

Fondurile acordate prin Program pot fi utilizate pentru achiziționarea de active corporale și necorporale, de tipul terenuri, clădiri, construcții, mașini, utilaje și echipamente, mijloace de transport mărfuri, brevete de invenție, licențe, dar și pentru reconstrucția, extinderea sau modernizarea de active corporale direct legate de realizarea proiectului de investiții în unul din sectoarele economice și activitățile eligibile în cadrul Programului. Se pot finanța numai achizițiile de mașini, utilaje, echipamente, mijloace de transport mărfuri care sînt noi (nu second-hand). Cheltuielile efectuate înaintea depunerii cererii de finanțare nu sînt eligibile. Aceste fonduri, ca și creditul bancar în cadrul Programului nu pot fi utilizate pentru rambursarea împrumuturilor existente care au fost contractate din alte surse. O întreprindere poate beneficia o singură dată de ajutor în cadrul Programului.

Condiții de finanțare

Bugetul alocat Programului pentru anul bugetar 2005 este de 100 de miliarde de lei, defalcat astfel: 97,2 miliarde lei pentru acordarea de alocații financiare nerambursabile (AFN) beneficiarilor eligibili; 2,8 miliarde lei la dispoziția Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (ANIMMC), constînd în cheltuieli pentru aplicarea, administrarea, monitorizarea și evaluarea Programului (cheltuieli materiale și servicii: cheltuieli pentru derularea procedurii de achiziție publică, cheltuieli de promovare a Programului etc.).

Termene limită

Deoarece acest program trebuie să se deruleze prin intermediul unei bănci aleasă prin licitație publică deschisă, ANIMMC va semna un contract de prestări de servicii în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplirii procedurii de licitație publică deschisă iar banca va demara aplicarea programului în termen de 10 de zile calendaristice de la data încheierii contractului de prestări de servicii. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.