Florin CRĂCIUN
Floriile deschid pentru toți românii ortodocși ciclul sărbătorilor pascale, care se încheie o dată cu ânălțarea lui Iisus. Evocînd intrarea Mîntuitorului în Ierusalim călare pe asin, întîmpinat de o mulțime cu flori și ovații, Floriile preced Săptămîna Patimilor lui Iisus. în același timp, ele reprezintă o sărbătoare în care creștinii reînviază an de an tradiții și obiceiuri demult uitate. Floriile fac trimitere la zeița romană a reînvierii naturii: Flora, sărbătorită în antichitate pe 28 aprilie. în tradiția populară, obiceiurile acestei sărbători sînt legate de ramura verde, simbol vegetal cu rol benefic.
Duminica Floriilor. Ceas sfînt, cu lună albă, cînd sufletul se încarcă de floarea măslinilor de pe Muntele Iertării și inima plutește în vraja monastică. La această sărbătoare, florile pămîntului se adună sub un nume unic: floarea din vis. Și în pulsațiile acestui miracol, inimile noastre respiră cu bucurie nestăpînită adierile primăverii ca pe o fericire fără de preț. De Duminica Floriilor ne înfrățim cu
speranța în triumfuri calme, odihnite. Umbra despotică a fricii și a grijilor de fiecare clipă se scurge, de noi lăsată cu îngăduință, în nisipul spălat de lumina mărilor. Căci, după cumpăna sărbătorii, lină ca o coborîre de porumbei, începe Săptămîna patimilor. A suferințelor îndurate pe cruce de Mîntuitorul lumilor. în ochii mistici ai creștinătății, săptămîna aceasta e o trecere în genunchi prin spinii păcatelor. Fiecare pas duce numai în credință și în prag de biserică. Magnoliile răspîndesc din mii de candele mesajul iubirii de oameni; vișinii, merii, cireșii, caișii, leagă rod cu sîmburi de aur, cîmpiile adună roua albastră peste strădania și stăruința grîului de a sui în spic în fiecare dimineață. într-un pridvor de mănăstire dintr-o pagină a munților, un preot vechi cît neamul românesc își piaptănă barba și leagă rugăciuni pentru noi rostite și binecuvîntează încercările bîiguite pe care le facem spre a ne scutura de mult prea multa ură ce ne împovăreaza oasele. Floriile sînt și un prilej de aducere aminte către cei care au plecat să se odihnească în ceruri, într-un drum fără întoarcere, dar și un motiv de cumpănire pentru noi, cei rămași aici, pe Pămînt. Pentru toate cele ce sînt și cele ce vor fi să vină, de Florii, din adîncul inimii: frunze de măslin și boare din sălcii pe toate pragurile!
Avem nevoie acum, mai mult ca altădată, de timp, pentru a rămîne cu noi înșine, pentru a deveni mai buni. Nu poți ajunge mai bun peste noapte și cred că astfel de sărbători pot deveni sau, mai bine zis, pot însemna un nou început. De odihnă, de reflecție, sau de bucurie, toate aceste zile se pot constitui într-o perioadă în care ni se deschid noi orizonturi sau, de ce nu, într-o noua stare, mai bună, cu care să continuăm viața. Și cei din jur au nevoie de noi mai buni, mai calzi, mai înțelegători în aceste zile și cred că nu trebuie să-i dezamagim. Sărbători fericite!
miracol inimile noastre respiră cu bucurie nestăpînită adierile primăverii ca pe o feri
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.