Pregătiri febrile pentru Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru copii „TI AMO”

Administrator

La Casa de Cultură a Sindicatelor Onești, pregătirile pentru desfășurarea în bune condiții a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru copii „TI AMO” au intrat în linie dreaptă, pînă la gongul inaugural fiind mai puțin de o lună. După preselecția concurenților români, la care au participat 126 copii din toată țara, doar 18 concurenți români (din București și din județele Bacău, Bihor, Botoșani, Constanța, Iași și Maramureș) vor urca pe scena Festivalului. Din județul Bacău, din 11 concurenți, doar doi au trecut de preselecție. Cei admiși admiși după preselecție vor evolua în cadrul Festivalului „TI AMO” pe trei categorii de vîrstă.
Organizatorii pregătesc programul festivalului în cele mai mici amănunte, mai ales că la acest festival vor fi și 24 concurenți străini care au confirmat participarea. Ei reprezintă Italia, Franța, Rusia, Portugalia, Malta, Republica Moldova, Bulgaria, Taiwan, Ucraina, Liban, Serbia, Israel și Macedonia.
Fiind o ediție aniversară, a X-a, organizatorii s-au gîndit să invite pe cîștigătorii celor nouă ediții de pînă acum, care vor prezenta un mic recital. (Ion MORARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.