Calendar etno

Administrator

Săptămîna Mare

Sfintele Paști, cea mai mare sărbătoare a creștinătății, fac parte dintr-un ciclu întreg, în care punctul culminant îl constituie, desigur, Duminica învierii Domnului. Aceasta este precedată de o întreagă săptămînă cunoscută sub numele de Săptămîna Mare sau Săptămîna Patimilor. Fiecare dintre zilele acestei perioade are o semnificație liturgică aparte.
începutul drumului Patimilor este făcut, așa cum ne spune Preotul Nicolae Barbu, din Duminica Floriilor sau Sărbătoarea Stâlpărilor, cum mai este numită. După trei ani și jumătate de propăvăduire a Evangheliei, Mîntuitorul îl învie sîmbătă, în Betania, pe Lazăr, cel mort de patru zile, și a doua zi, duminică, intră triumfător în Ierusalim călare pe un asin, împlinind astfel proorocirea lui Zaharia. Este întîmpinat cu mult entuziasm de popor, care își așterne în cale haine și ramuri de finic strigîndu-i: „Osana, Fiul lui David; binecuvîntat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus”! (Matei 21,9). De atunci, biserica noastră creștină împarte în Duminica Floriilor ramuri de salcie, asemănătoare cu cele de finic.
în ziua de luni din Săptămîna Mare (prima zi de denii) este pomenit Iosif cel prea frumos, vîndut de frații săi pe 30 de arginți, aceeași sumă cu care Iuda l-a vîndut pe Iisus. Tot acum este amintit și smochinul neroditor la care Mîntuitorul, venit flămînd, n-a găsit roade. Blestemat pe loc, smochinul s-a uscat, fiind asemănat cu biserica în care Iisus n-a găsit dreapta credință!
Marți, a doua zi de denii, este pomenită pilda celor zece fecioare care au ieșit întru întîmpinarea mirelui. Cinci dintre ele, fiind chibzuite, au avut suficient ulei pentru candelă, acesta reprezentînd faptele lor milostive. Celelalte nu au mai avut untdelemn cu care să-și aprindă candelele și Domnul nu le-a mai primit.
Miercuri este amintită femeia care auzind că Iisus se află în casa lui Simon leprosul a adus un mir scump, de 300 de dinari, pe care l-a pus pe capul Mîntuitorului, iar cu părul ei îi ștergea picioarele. Iuda Iscarioteanul a certat-o, întrebînd-o de ce nu a vîndut mirul ca să dea banii săracilor, dar Mîntuitorul a răspuns: „Las-o pre dînsa că spre îngroparea mea a făcut aceasta!”
Joi este prăznuită Cina cea de Taină. înainte de a se așeza la masă, Iisus a spălat picioarele ucenicilor săi, dînd astfel exemplu de smerenie. Apoi a binecuvîntat pîinea și vinul înființînd, astfel, taina Sfintei âmpărtășiri (cuminecături). La masă a spus ucenicilor săi că unul dintre ei îl va vinde și apoi, împreună cu Apostolii, a plecat spre grădina Ghetsimani. Aici s-a rugat la Dumnezeu – Tatăl ca să poată suporta suferințele la care urma să fie supus. După această rugăciune a fost ridicat de soldații aduși de Iuda care, prin sărutarea sa mincinoasă, l-a vîndut pe Mîntuitor, așa cum aminteam, pentru suma de 30 de arginți.
Vineri prăznuim patimile Domnului Iisus Christos și moartea sa pe cruce. Această zi se mai numește și Vinerea Mare. Vineri seara trupul său a fost uns cu miresme și pus în mormînt de Iosif și Nicodim, iar sîmbătă arhiereii și fariseii au pus aici pază severă de teamă să nu se fure corpul.
Corpul Mîntuitorului a stat în mormînt pînă sîmbătă noaptea spre duminică. Atunci a înviat din morți și a părăsit mormîntul fără să miște piatra, iar un înger a venit și a prăvălit-o de pe ușa mormîntului.
Duminică, sărbătorim astfel învierea Domnului.

Culese și adaptate de Eugen ȘENDREAstos și moa

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.