La „Partizanul”

într-o vreme mergeam destul de des la „Partizanul”. Asta a fost, mai ales, înainte de ’98, dar și după aceea. Pe la începutul anilor ’70 au fost cîteva luni cînd am mers aproape zilnic. Era timpul cînd mi-am făcut lucrarea de licență, o cercetare sociologică pe tema promovării sociale în această mare întreprindere băcăuană. Atunci m-am interesat de foarte multe aspecte privitoare la activitatea globală a acestei unități de producție și, desigur, cu deosebire din domeniul cercetării propriu-zise. Ceea ce mi-a atras atenția în mod deosebit la acea vreme a fost dezvoltarea impetuoasă a întreprinderii, care dintr-o fabrică mică de încălțăminte devenea, chiar sub ochii mei, o mare producătoare de pielărie și încălțăminte, aceasta din urmă cu importante disponibilități, dar și piețe de export. Aflasem că produsele fabricate aici se exportau pînă și în Statele Unite ale Americii, unde erau chiar apreciate mai cu seamă de armata acestei țări! Firesc, investițiile masive au fost urmate de angajări masive fabrica ajungînd, în final, la cîteva mii de salariați. Secții mari, aerisite, luminoase, dotate cu mașini performante, dar și „anexe”, precum cantina, grădinița, chiar și stadionul de fotbal recomandau o unitate economică prosperă. In ce mă privește, luînd cunoștință de toate acestea m-am interesat, mai cu seamă, de „partea umană” a activității și, cu această ocazie, am cunoscut mulți oameni, unii dintre ei devenindu-mi prieteni apropiați. Inginerul Dan Pricop – directorul marii întreprinderi, apoi maiștri – precum Gheorghe Pavel sau Gheorghe Pîrvu – ca să dau doar cîteva exemple – au fost oameni de la care am învățat că oricînd, la orice vîrstă, poți avea modele în viață…
După revoluție am fost tot mai rar la „Partizanul”. Apoi, am aflat că unora nu le-a mai plăcut acest nume și au numit fabrica cu un nume nou, mai… la modă!, i-au zis „Cotidian”. In fabrică au apărut convulsiile sociale, vechii oameni au plecat – unii, cum a fost și prietenul meu Gheorghe Pavel, au plecat în eternitate -, au avut loc concedieri masive, fabrica și-a subțiat mult, foarte mult activitatea. A fost, apoi, cumpărată de un om de afaceri care a devenit patronul ei. Nu mai știu ce s-a întîmplat pe acolo. Dar acum, chiar zilele trecute, o veste m-a tulburat. Fabrica, vestita fabrică, a început să fie dărîmată. S-a început cu tăbăcăria – secția care încă din vremea cînd lucram eu la cercetarea aceea sociologică începuse să fie modernizată. Am citit că pe locul acela se va construi un mare complex comercial. Pentru generația mea, fabrica „Partizanul” va dăinui în amintiri. Era o fabrică de „cartier” – la începuturile ei -, dar dezvoltîndu-se masiv a devenit un simbol al economiei Bacăului. Va dispare fabrica, dar va rămîne acest simbol care, dincolo de semnificațiile lui pur economice, înseamnă generații de oameni care și-au făurit destinele la sînul său ocrotitor… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!