Contrapunct

Jefuiți și obidiți

„Țara noastră aur poartă, / Noi cerșim din poartă-n poartă…” Versurile acestea le-am auzit, prima dată, de la bunica mea, Eufrosina. Pe vremea aceea – adică acum vreo șaizeci de ani, ea m-a învățat tare multe lucruri pe care, iată, nu le-am uitat toată viața! Cele două versuri le-am auzit imediat după război, cînd țara ni-era furată la propriu. Rușii „inventaseră” așa-numitele „sovromuri” – erau niște societăți comerciale prin intermediul cărora eram jefuiți ca-n codru. Erau Sovrom-lemn, Sovrom-petrol și alte astfel de sovromuri și văd și acum, aevea, cum camioanele acelea rusești, cu remorci, ne luau pădurile și le duceau la ei. Noi ca noi, copiii!… Dar părinții noștri, bunicii noștri, cît mai sufereau! La Pacea de la Paris nu ne fusese admis statutul de țară cobeligerantă – jertfele poporului român, în sînge, fiind uriașe vizavi de populația de atunci a României; eram țară învinsă și plăteam un tribut uriaș pe care noi, cei ce veneam din urmă, aveam să-l resimțim din plin. Ajunsesem săraci într-o țară bogată, căci așa era România atunci. Au trecut anii, am scuturat jugul, am construit și am tot construit, a venit revoluția din decembrie 1989 și, iată, istoria se repetă. „Țara noastră aur poartă, / Noi cerșim din poartă-n poartă…”. Mi-am amintit aceste dureroase versuri cînd, iată, un sirian – acest Omar și-mai-nu-știu-cum, și fratele lui tot Omar, și alții au fost legați și urmează, probabil, să dea socoteală pentru ce au făcut în calitatea lor de cetățeni româno-sirieni. Nu pot să înțeleg cum de s-a întîmplat ca acest străin să ne fure în halul acesta! Generația mea a construit o țară pe care, uite, vin ăștia, acum, și ne iau totul. Nu numai Hayssam ăsta ne-a furat și ne fură! Mă gîndesc acum și la străinii care au cumpărat, cu sutele și miile de hectare, din pămîntul sfînt al țării mele pe care muncesc, acum, urmașii celor care și-au dat viața pentru pămîntul acela și pentru țara asta fără coloană vertebrală, care muncesc precum iobagii, dar și iobagii aceia, din Evul Mediu, amărîții aceia, munceau pe pămîntul românesc al unor români, nu al unor venetici veniți după averi cumpărate pe nimic. Eu cred că Bălcescu, Kogălniceanu, Alecsandri, Costache Negri, Regele Carol și mulți alți patrioți de la care am învățat ce e Patria se răsucesc în morminte și deplîng, amarnic, unde, în ce hal de lașitate au ajuns urmașii lor. Iată, sub acest fatidic „argument” al privatizării – privatizare cu orice preț – am vîndut totul și continuăm să vindem, inclusiv sufletele noastre. Aici am ajuns. Acum, ce se va întîmpla? Ce se va întîmpla, de exemplu, cu amărîta Vale a Muntelui, din județul Bacău, desfigurată de străinii care au tăiat lemnul și l-au trimis în țările lor…? Ce se va întîmpla cu întreprinderile acelea moderne – cum e cea din Băneasa – luate cu japca sub tutela aceasta nefastă a privatizării? Ce se va întîmpla cu pămînturile noastre cumpărate la prețuri derizorii de străinii care au venit să-și bată joc de un popor altădată falnic…? Mai pot fi „bănuiți” cei ce ne-au condus țara în ultimii 15 ani de o minimă rază de patriotism? Da, Patriotismul a devenit ceva desuet după decembrie 1989! Toți cei care s-au perindat la putere s-au întrecut a vinde totul. Și, cum spuneam, și sufletele. Măcar de-am fi trăit omenește după vînzările astea masive! Dar viața a devenit o povară tot mai grea pentru covîrșitoarea majoritate a acestui amărît popor. Istoria ne-a bătut și ne bate din toate părțile. Floarea națiunii fuge dincolo de țara-mamă. Am ajuns servitorii Europei. Asta am ajuns. Și tot ni se spune că o să trăim mai bine. Cuvinte goale, povești de adormit copiii. Prin Italia ștergem babele și moșnegii la funduri. Și sîntem fericiți că, iată, cîștigăm mai bine decît în țara noastră. Prin Spania am ajuns să ni „se închine” cîntece atît de insultătoare încît generația mea a ajuns să plîngă de rușinea celor tineri. Iar țara asta, care are încă atîtea resurse să ne strîngă la sînul ei, ne-a devenit tot mai străină. Da, versurile acelea de demult sînt, iată, cît se poate de actuale! (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!