Reprezentanții Rafo și ai Ministerului Finanțelor poartă de două zile discuții cu privire la situația rafinăriei oneștene. Asta după ce, la finele săptămînii trecute, Paul Ivașcu, directorul general al Rafo, și Marin Anton, consilierul acționarului principal, au avut întrevederi cu șefii Autorității de Valorificare a Activelor Statului (AVAS) și cel al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru a rezolva situația rafinăriei. Discuțiile s-au materializat într-o altă rundă de întrevederi care a avut loc ieri. De această dată, s-a discutat cu documentele financiar contabile pe masă. „Este pentru prima dată cînd chiar avem o discuție civilizată și nu se mai aruncă de la început problema datoriilor istorice. Au înțeles că noi sîntem în reorganizare judiciară și că singurul lucru la care trebuie să se facă raportarea îl reprezintă datoriile curente. Ne-au cerut situații și analize pe care le-am adus în acest week-end, și am dovedit, sper, că sîntem cu plata datoriilor curente la zi. Urmează să ne mai punctăm cu aceste plăți, acum este o echipă de la Rafo la Direcția Generală a Finanțelor Publice să facă aceste verificări, se va face o analiză pentru domnul Sebastian Bodu (președintele ANAF-n.r.), iar în cursul zilei de marți, împreună cu reprezentanții Ministerului de Finanțe se va lua o decizie cu privire la cererea noastră de exonerare a plății anticipate a TVA”, ne-a relatat Paul Ivașcu.
El s-a arătat optimist în privința repornirii Rafo chiar și mîine, în condițiile în care oficialitățile sînt de acord să revină asupra deciziei care a dus la un blocaj financiar ce depășește peste 500 de miliarde de lei și, în final, la oprirea instalațiilor de prelucrare a țițeiului. „Dacă ne este aprobată cererea, furnizorii de țiței, care s-au arătat înțelegători pînă acum, ar putea relua pomparea chiar de mîiine”, a spus Ivașcu. La ora închiderii ediției nu vă putem preciza care este poziția sindicatului față de mersul negocierilor de la București, întrucît liderul de sindicat nu a putut fi contactat. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.