Studenții băcăuani sînt sceptici în privința viitoarei integrări în UE

Administrator

Ziua cînd România semnează tratatul cu Uniunea Europeană nu a stîrnit interes prea mare în rîndul studenților băcăuani. Nici gîndul că vor trăi mai bine sau că vor putea pleca mai lejer în țările occidentale nu-i încîntă prea mult. „Dacă ar fi după mine, aș integra România în Uniunea Europeană peste zece ani, cînd am ajunge să avem măcar jumătate din ceea ce are Europa în momentul de azi”, a afirmat Alexandru Covaci, studentul în anul III la Universitatea Bacău. Alții au părerile împărțite. „Sînt și pro, și contra acestei integrări. Dacă se va rezolva problema educației, cu siguranță că se va lupta contra corupției din țară și va fi mai bine. Pentru că, în opinia mea, marea problemă este cea a educației oamenilor. Pe de altă parte nu știu cît de bine sîntem pregătiți ca să facem acest sacrificiu, căci va fi, cu siguranță, un sacrificiu. Nu cred că ne putem compara cu Elveția sau Germania”, ne-a declarat Valentin Munteanu, student în anul III, la Universitatea Bacău.
O unificare doar de fațadă, care să dea bine în afară, și mai puțin eficientă pentru români este o altă perspectivă asupra integrării. „în viitorii 20 de ani nu cred că o să se întîmple ceva bun. Nu sînt pesimistă, dar asta e părerea mea”, ne-a declarat Bibire Nicoleta, studentă în anul III, la Universitatea Bacău. Cum situația din țară este instabilă și fără prea multe perspective pentru tineri, studenții rămîn la părerea că trebuie să sperăm. „Mai rău de atît nu cred că se poate. Poate, mai bine”, a conchis Lucian Vîjîianu, student în anul IV la Universitatea „George Bacovia”. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.