Blocurile ANL, emblemă pentru „calitatea” românească

Eduard ADAM

O oneșteancă venită la un amic mutat recent într-o locuință construită de Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) s-a trezit cu tavanul în cap. Și eu, recunosc, cînd am citit ieri articolul din ziar am rămas fără replică. Dar tinerei respective chiar i-a fost dat să se trezească, din senin, cu tavanul peste ea. Adică nu mai puțin de 25 de kilograme de ciment. Evident, fata a trecut printr-o sperietură zdravănă, e rănită destul de grav, iar prietenul ei, pe lîngă necazul iubitei, a mai suferit un șoc: cum de s-a putut el muta într-o casă nou-nouță, dar care stă să cadă?! Iar dacă o să spuneți că așa-s ziariștii, mereu dornici să facă ei lucrurile mai grave decît par, o să vă spun că tînărul a avut inspirația să cheme un expert, să vadă starea locuinței. Acesta a mai depistat și alte neajunsuri, nu doar cel de la baie. E vorba că tot tavanul ar fi fost construit defectuos și că riscă să pice.

Situația existentă ridică două aspecte. Unul ar merge în direcția calității, a „mărcii” românești, despre care tare se mai supără autoritățile de pe la noi cînd văd că-i criticată. Deci, ne place, sau nu, să admitem, facem numai treabă de mîntuială. Trist este că vorbim de un fenomen. Că dacă în colț, la băcănie, vînzătorul ar fi neprietenos cu unii clienți, n-ar fi bai: aceștia l-ar ocoli, iar jupînul ar da faliment. Dar ce te faci cînd apartamentul în care abia te-ai mutat și în care te-aștepți să locuiești fără griji se năruie? Și mai grav, cu tine sub tavan? Ei bine, atunci ești tentat să spui că ăsta-i maximul pe care-l pot da românii. Atît știu ei să facă, n-are rost să le ceri prea mult. Ba să le ceri, aș spune eu, fiindcă pot mai mult. Mult mai mult. Știu, însă, doar să ceară bani și să facă treabă de mîntuială, cînd sînt aici. Cînd pleacă în străinătate, nu le stau mîinile o clipă. Muncesc, totul e măsurat la milimetru, iar dacă vezi ce le iese de sub degete ai zice că nu-i vorba de aceeași oameni.

Aici mai e, îmi mai zic eu, și o lipsă de respect pentru sine a multora. Să zicem constructori, că tot avem cazul dat. Cei care au făcut „mîndria” aia de bloc ANL, de i s-a prăbușit tavanul la scurt timp după inaugurare, ar trebui să intre în pămînt de rușine. Pentru că asta-i cartea lor de vizită. După ce li se va duce vestea, teoretic ar trebui să nu le mai bată nimeni la ușă și să dea un mare faliment. La noi, însă, nu-i așa. E mai facil să pui secretara să scuipe-n telefon «nu cunoaștem problema», apoi să te prezinți la o nouă licitație pentru vreo construcție ca și cum ești și tu vreun „arhitect al viitorului”….

Și-ar mai fi două atitudini de luat în discuție: cele ale beneficiarului și chiriașului. Pe tînărul care a făcut publică întreaga tărășenie țin să-l felicit personal. E bine să știe și alții cît de meșteri sînt cei de la firma ALCONEP. Așa trebuie să procedeze toți cei care văd cum banii statului, ai noștri pînă la urmă, sînt păpați degeaba de niște nepricepuți. Iar doamnei de la Primăria din Onești, care a avut tupeul (sincer, nu-l pot califica altfel!) să spună că „nu văd de ce se face atîta tam-tam, că nu este vorba decît despre o placă de 1,8 metri pătrați…”. Aș întreba-o pe Livia Bordei, fosta șefă a Serviciului de Investiții din cadrul Primăriei Onești, dacă tot la fel ar fi reacționat și dacă i-ar fi căzut ei tavanul în cap? Probabil că nu: fie nu mai reacționa deloc, fie avea șansa să-și revină și să vadă lucrurile așa cum sînt ele, de fapt. Helvetica-R ut inspirația să cheme un expert, să vadă starea locuinței. Acesta a mai depistat și alte neajunsuri, nu doar

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!