Sub teroare

Ștefan RADU

Trăim zile cumplite. La ora cînd scriu aceste rînduri încă nu există un verdict în problema jurnaliștilor români ținuți ostatici în Irak. însă după vizionarea imaginilor transmise marți seara de Al Jazeera simt că universul care mă înconjoară s-a golit de multe dintre semnificațiile mărunte cărora de prea multe ori le-am dat importanță. Am înțeles ce înseamnă teroarea. Am înțeles ce înseamnă arta crimei – dacă pot, oare, să o numesc așa. La 11 septembrie 2001, catastrofa a fost fulgerătoare. în mai puțin de jumătate de oră dezastrul s-a produs. Atunci am simțit furie, milă, stupoare. Acum este altceva, mult mai grav. Sîntem ținuți de patru-cinci zile într-o stare de maximă tensiune de niște animale sadice care nu au dreptul la viață pe acest pămînt. Pînă acum am fost unul dintre cei care au criticat intervenția americană în Irak. Și în acest moment cred că a fost o greșeală. însă lupta împotriva terorismului și războiului religios purtat de fanatici pe care îi cred, de fapt, fără Dumnezeu trebuie dusă pînă la distrugerea oricărui nucleu așa-zis „revoluționar” – în realitate găști de ucigași săbatici. Este groznic să ajungi la mîna unor asemenea bestii. Noi – ca nație, dar și ca stat – sîntem puși să facem o alegere extrem de delicată și incorectă. Abia în aceste zile am înțeles de ce armata israeliană dinamitează locuinta familiei celui ce a organizat un atentat: răul trebuie stîrpit din temelii. Nici familiile, nici vecinii sau prietenii unor teroriști nu pot pretinde că nu au știut sau nu au bănuit cu ce se ocupă cel de lîngă ei. Poartă și ei o mare parte din vină pentru că nu au oprit crimele, pentru că nu au informat autoritățile, pentru că nu au arătat respect pentru viață. Am criticat violența atacurilor americane în Afganistan. însă după 11 septembrie era singura reacție normală. Ar trebui aruncați în aer munții, dacă altfel nu se poate pentru a ucide și ultimul criminal sau complice la atentate. Este falsă ideea că problema Orientului Mijlociu se poate rezolva doar prin cedare în fața ucigașilor. Ce s-ar întîmpla dacă mîine armatele occidentale s-ar retrage din zonă? Credeți că va fi liniște? Acești șefi de găști înarmate ar prelua controlul unei țări aflate în haos. Poporul irakian, dacă dorește într-adevăr independență și prosperitate, trebuie să-și curățe curtea de nenorociții care se declară apărătorii nației. Trebuie să intre într-un dialog civilizat cu restul lumii și să accepte regulile de conviețuire. Primii care ar trebui să lupte cu răpitori jurnaliștilor români sînt vecinii din zona unde sînt ținuți ostateci. Altfel înseamnă că sînt complici și trebuie pedepsiți, indiferent de vîrstă, stare socială sau declarații patetice.

Fără să ne dăm seama, am ajuns să nu mai avem o imagine coerentă asupra celor ce se întîmplă în jurul nostru. Sub o altă teroare – mult mai mare – se află cîteva mii de români. Sînt locuitorii din vestul țării cărora stihiile le-au distrus viețile. Jumătate de Banat este sub ape, de parcă Dumnezeu ar vrea să ne amintească de patimile prin care a trecut Iisus. Sute de familii absolut nevinovate așteptă cu disperare gesturile noastre de solidaritate materială și umană. Dacă pentru jurnaliștii din Irak mare lucru nu putem face, pentru cei din Timiș fiecare clipă contează. Există conturi deschise de către Guvern, există acțiuni coordonate de Societatea de Cruce Roșie (în Bacău, sediul este pe strada Oituz), există bisericile (care sper că se implică în această campanie de ajutorare a sinistraților). Oricît de puțin ar avea fiecare, tot este mai mult decît le-a rămas celor din Banat. Acum este momentul să ajutăm! Ar trebui aruncați în aer munții dacă alfel nu se p

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!