Punctul pe „i”

Exigențe europene pentru cercetarea autohtonă

Dacă ar fi să ne luăm după declarațiile diverselor guvernări de la noi, prin care se declară sus și tare că Educația (inclusiv Cercetarea) și Sănătatea sînt priorități naționale, atunci preocuparea pentru reformarea lor ar trebui să fie de prim rang și chiar să ofere subiecte de prima pagină a ziarelor. Cu excepția unui început de reformă în cercetare și educație, lansat recent de ministrul de resort Mircea Miclea, cu greu am putea vorbi despre o apropiere a standardelor din aceste domenii de cele din UE. Mă refer aici la foarte necesarele măsuri de profesionalizare a managementului în educație și cercetare (deocamdată doar enunțate), la aplicarea standardelor de calitate din educație (se așteaptă o Lege a calității în educație), la crearea Registrului Național al Experților (în curs de alcătuire) și care va înlocui vestita CNEAA. Se află în curs de înființare școlile post-doctorale care vor scoate specialiști dedicați cercetării, aceasta fiind premisa înființării unor autentice centre de excelență în cercetare. Dar lucrurile trebuie mișcate și în direcția păstrării în țară a celor mai buni specialiști în direcția sistemului de evaluare a calității în cercetare.
Pînă în prezent, cea mai bună dovadă a calității unui cadru didactic sau cercetător era… cantitatea lucrărilor publicate. Unii aveau trei cărți publicate, alții treizeci, dar raportul de calitate putea fi chiar în favoarea celui care a scris doar trei cărți foarte bune. La fel se pune problema și în privința calității predării. Există unii (di)rectori care au ca principală preocupare să nu se întîrzie un minut sau să nu se amîne o oră de curs. Foarte corect, dar aprecierea asupra cadrului didactic se continuă cu ceea ce face acesta efectiv în timpul orei de curs, dar mai ales cu respectarea altor indicatori ai calității predării: premii obținute la olimpiade și concursuri naționale și internaționale, procent de continuare a studiilor la nivelul educațional următor sau gradul de angajare a absolvenților în activitate.
Șomajul mai accentuat în rîndul unor specialiști poate fi și rezultatul unor schimbări bruște pe piața muncii, dar este, în mod cert, și lipsa unor strategii de adaptare a universităților la cererea de pe această piață. Or, aceste strategii pot fi (și trebuie) făcute de specialiști în management educațional. Degeaba obligi prin ordin (acesta deja există) ca fiecare unitate de învățămînt să aibă strategii de îmbunătățire a calității, să-și creeze sisteme de evaluare sau să promoveze meritocrația pe criterii științific determinate. Desigur, fiecare entitate școlară sau universitară va alcătui asemenea strategii și le va face publice, dar există undeva o școală care să ofere diplome și competențe în management educațional? Am găsit un anunț prin care o universitate din Sibiu anunța un asemenea masterat pe durata a doi ani de zile. Excelentă idee. Din curiozitate, am cerut curricula și programele analitice care, conform strategiei de creștere a calității în educație, trebuie să fie făcute publice. Nu am primit nici un răspuns, deși universitatea în cauză are un Departament pentru Asigurarea Calității…!
Vreau să spun că pe hîrtie și la nivelul declarațiilor stăm din ce în ce mai bine. Practic, cercetarea este cenușăreasa tuturor activităților din România. Salariul unui cercetător debutant (în sectorul de stat) este de 3,9 milioane lei, în timp ce salariul unui cercetător științific principal gradul I, echivalent cu titlul de profesor universitar, se mișcă pe intervalul 5,7 – 17,3 milioane lei. Cu o asemenea stimulare nu este de mirare că în cercetare au rămas doar persoane fără reputație, dar și fără vocație, mulțumite cu minimul pe economie. Rezultatele sînt pe măsura lefurilor. După standardele mondiale România se află pe locul 66 din 191 de state din punctul de vedere al articolelor publicate, citate și recunoscute ISI (Institute for Scientific Information). Ne depășesc țări vecine, dar și arabe sau africane!…
Ce se pregătește la nivel european pentru creșterea calității în educație și cercetare? Există deja un Raport care va fi discutat și aprobat la Bergen (Norvegia) în luna mai și care se referă, în principal, la: stabilirea unor standarde europene pentru asigurarea calității în interiorul și exteriorul entităților de învățămînt, precum și agenții de asigurare a calității exterioare acestora (independente și obiective în aprecieri); agențiile vor fi, și ele, supuse evaluării cel puțin o dată la cinci ani; se va aplica principiul subsidiarității în sensul că vor fi preferate agențiile din țara respectivă; se va alcătui un Registru european al agențiilor de asigurare a calității la nivel european; va exista un Comitet al Registrului Agențiilor în calitate de filtru pentru includerea agențiilor în Registru; se va înființa un Forum Consultativ European pe tema asigurării calității în educație și cercetare.
Sper ca simpla cunoaștere a preocupărilor pentru standardizarea calității la nivel european să stimuleze un curent similar de preocupări foarte concrete și la noi. (Catinca Piper)ovadă a calității unui cadru didactic sau cercetător era… cantitatea lucrărilor publicate. Unii aveau trei cărți publicate, alț

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!