Serviciul Român de Informații (SRI) sărbătorește astăzi 14 ani de la înființare. Din punct de vedere al existenței sale, perioada ar corespunde trecerii la adolescență. Din punct de vedere al experienței, instituția menită să se ocupe de siguranța națională a României se laudă că ar fi un organism matur. Atacurile teroriste care au fost declanșate pe plan internațional de pe urma cărora, așa cum a fost cazul la Madrid, a avut de suferit și România, au impus necesitatea ca SRI să participe la campania internațională împotriva terorismului. „Prin toate aceste etape și confruntarea cu toate aceste provocări, Serviciul Român de Informații s-a aflat și continuă să se afle în linia întîi a frontului nevăzut pentru apărarea securității și intereselor naționale ale României. Ne-am asumat în mod firesc această stare de fapt și vom continua să ne facem datoria cu satisfacția tăcută a conștiinței misiunii îndeplinite”, se spune în mesajul directorului SRI, Radu Timofte, adresat subalternilor lui cu această ocazie. (Mirela ROMANEȚ)
SRI împlinește astăzi 14 ani de existență
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.