Vînată de «Elle», la doar 19 ani
• Iulia – Isolda Barbu povestește că nu e deloc simplu să ajungi fotomodel n tînăra, cu dimensiunile 78-59-87 vede în modelling un hobby de studenție, ea visînd la o carieră în sectorul integrării europene
Isolda-Iulia Barbu, fiica mijlocie a directorului Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bacău, este fotomodel încă de la 18 ani, activitate ce a făcut-o vedetă și din care va cîștiga frumușel. „Acum doi ani, aflîndu-mă în București pentru testul Cambridge, am fost acostată într-un magazin de reprezentanta unei agenții de modelling, care mi-a propus o ședință foto. La început n-am fost prea entuziasmată, mai ales că nu locuiam încă acolo. Am acceptat totuși invitația și, ulterior, am apărut în revista «One»”, a povestit ea. Bacalaureatul și admiterea la Studii Economice în Limbi Străine au făcut-o să uite momentan de lumea modei. După ce s-a stabilit în Capitală, frumusețea ei a atras din nou atenția agenților de modelling. O nouă sesiune de fotografii realizate anul acesta venea cu promisiunea unui pictorial pe șase pagini în revista «Elle». „Pentru asta am făcut peste o mie de poze în parcarea noului Mall. Pare relativ simplu, în realitate însă poate fi un veritabil calvar: zîmbești pînă te dor obrajii, stai cîte o oră în aceeași poziție, nu ai voie să bei apă sau să te odihnești”, a mai spus fiica lui Ion Barbu.
Deși are mare succes în modelling, Iulia privește această activitate ca pe un simplu hobby pe timpul studenției. „Nu cred că voi face carieră ca fotomodel. Mai degrabă mă interesează să lucrez după absolvire în sectorul integrare europeană”, a încheiat frumoasa băcăuancă. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.