Abonamentul la gaze ne va mînca toți banii

Administrator

Imediat după sărbătorile de Paște, Iepurașul le va aduce un „cadou” celor aproximativ 106.000 consumatori casnici din județul Bacău care îi va stoarce și de bruma de bani ce le-a mai rămas prin buzunare. De mîine, Distrigaz Nord va trimite către toți beneficiarii ei (populație și agenți economici) facturile emise conform noilor tarife și prețuri la gazele naturale, introduse la începutul lunii aprilie, care înseamnă creșterea considerabilă a costului acestor utilități de bază.

Abonamentul, mai costisitor decît factura

De departe, cele mai afectate de majorarea prețului gazelor vor fi familiile care sînt racordate separat la rețeaua de distribuție (au centrală termică de apartament sau nu au sursă proprie de încălzire, dar au contor individual). Acestea vor suporta, pe lîngă plata consumului de gaze efectuat în aprilie și în fiecare lună de acum încolo, respectiv 5.721 lei/mc, și costul abonamentului lunar, care este de 166.006 lei. în cazul celor care fac economii, abonamentul va însemna mai mult decît factura propriu-zisă privind cantitatea de gaze consumată. Aceasta, pe timp de vară, mai mult ca sigur nu va depăși 25-30 mc la cei care vor să strîngă cureaua, astfel că va ajunge la un cost de 141.025-171.630 de lei. La această sumă se va adăuga prețul abonamentului de 166.066 de lei. „Eu am centrală de apartament. Ultima factură la gaze, adică pe martie, a fost de 166.000 de lei. Prin urmare, în perioada verii voi consuma și mai puțin. Deci, mă va costa abonamentul mult mai mult decît consumul în sine. Mi se pare o aberație și un abuz, în același timp. Voi merge pînă la Parlament să protestez”, ne-a declarat zilele trecute Constantin Bojescu, în vîrstă de 77 de ani. Dar și mai mult vor resimți introducerea abonamentului la gaze o parte din cei ce nu au racord separat, deci au rămas la rețeaua comună de distribuție. Este vorba despre acei care sînt la „comun”, dar în număr extrem de mic pe o scară. Pentru aceștia, abonamentul, care este perceput la nivel de scară, va fi de 442.680 de lei. Astfel, dacă la o scară mai sînt racordate la „comun” două familii, fiecare dintre acestea va plăti pentru abonament 221.340 de lei. în perioada verii, acesta este posibil să fie mai mare decît costul consumului. „în mod cert, vor fi afectați mult cei care locuiesc la scările unde gradul de debranșare de la rețeaua termică a orașului este foarte mare. Am discutat această problemă cu directorul Sucursalei Bacău a Distrigaz, dar dumnealui ne-a spus că nu are nici o putere și ne-a sugerat să depunem un memoriu la Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale și la conducerea Distrigaz Nord. Vom vedea în zilele următoare ce vom face”, declară Paul Baciu, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari.

în zona centrală, gazele vor fi mai scumpe

Este evident că abonamentul îi va arde cel mai mult la pungă pe băcăuanii care locuiesc în centrul orașului. Pentru că în zonele centrale gradul de debranșare de la sistemul de termoficare este deosebit de ridicat. La nivelul municipiului Bacău, aproape 50 la sută din apartamente au sursă proprie de încălzire, deci s-au desprins de rețeaua de termoficare. Dintre asociații, cele situate pe străzile Nicolae Bălcescu, 9 Mai și Mărășești, precum și în cartierul Bistrița Lac au un grad de debranșare între 62 și 82,5 la sută. Cu numărul cel mai mare de apartamente racordate în continuare la sistemul centralizat de termoficare sînt asociațiile de proprietari din zonele sărace ale orașului. în Asociația 26 (strada Lalelelor nr.6) doar 6,3 la sută din apartamente sînt debranșate, As.71 (Bicaz 136) – 11,5 la sută, As. 42 A (Bucegi) -14 la sută, As. 53 (Nicu Enea)-14,4 la sută, As. 47 (cele 7 blocuri situate pe Narcisa)-15,7 la sută și As. 53 A (Nicu Enea) -16 la sută. Băcăuanii care locuiesc aici și sînt alimentați de sistemul de termoficare, mai ales cei care stau în blocurile turn, vor fi în avantaj, pentru că lor le va reveni din abonament o sumă extrem de mică, cele 442.680 de lei împărțindu-se la numărul lor. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.