Bacăul va deveni un centru al muzicii și al culturii, începînd de mîine, 4 mai, și pînă sîmbătă, 7 mai, cînd se va organiza cea de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional „Zilele Muzicii Contemporane”. Nu mai puțin de cinci instituții ale statului s-au implicat în desfășurarea acestei ediții, ce va debuta la catedrala catolică „Sfînta Cruce” cu un concert „Muzica și nimbul elocinței”, susținut de Robert M. Helmshrott, la orgă, și Alexandru Matei, la percuție. Cu acest prilej vor putea fi audiate trei meditații, lucrări aparținînd lui Robert M. Helmshrott și Carl Orff. Prima zi a „Zilelor Muzicii Contemporane” se va încheia la orele 21.00, la Teatrul dramatic „Bacovia”, cu vizionarea piesei „A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare, în regia lui Răzvan Dincă. Joi, 5 mai, orele 14.00, la Centrul Internațional de Cultură și Arte „George Apostu”, sub genericul „Muzica și nimbul poeziei”, se va desfășura Colocviul de poezie „Adunarea poeților”, moderat de Val Mănescu, iar la orele 18.30, la sala „Ateneu”, melomanii vor putea audia un concert al Filarmonicii „Mihail Jora”, sub bagheta dirijorului Piralberto Cattaneo, interpreți Mihaela Spiridon și Ozana Kalmuski Zarea. Seara a doua a „Zilelor Muzicii Contemporane” se va încheia cu „Oedipe” (actul II) de George Enescu. Sub bagheta maestrului Ovidiu Bălan, pe scena „Ateneu” vor fi prezenți soliști ai Operei Naționale din București, alături de corul „Gavriil Musicescu” al Filarmonicii „Moldova” din Iași.
Vineri, 6 mai, la Centrul de Cultură „George Apostu” va fi vernisată expoziția de artă plastică a Doinei Mihăilescu și George Mircea, urmată de vizionarea filmului „Boborul” de Radu Igazsag. Seara, la orele 18.30, va urma un concert susținut de Cvintetul „Consonanțe”. „Zilele Muzicii Contemporane” se vor încheia sîmbătă, 7 mai, cu un concert susținut la sala „Ateneu” de Ansamblul „Archaeus”, invitat fiind dirijorul italiat Pieralberto Cattaneo. (Constantin GHERASIM)va fi vernisată expoziția de artă plastică a Doinei Mihăilescu și George Mircea, urmată
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.