Democrația privilegiilor

Citind un excelent material privind evoluția privilegiilor demnitarilor noștri în perioada cuprinsă între anii 1990-2005, mă sprijin într-un profund gînd și mă-ntreb: oare cîți dintre vechii sau actualii demnitari și-au pus problema renunțării la înalta lor poziție atunci cînd nu mai pot face față răspunderilor asumate – deși mult subțiate, truncheate – față de cei care i-au propulsat prin vot spre solidele și confortabilele fotolii? Ce contează, însă, pentru o mare parte dintre aceștia, sînt doar avantajele, privilegiile ce le fac cu ochiul la tot pasul, alungîndu-le gîndul renunțării. Și toate acestea pe fondul unei crunte sărăcii a populației, într-o democrație handicapată, ce ne privește chiorîș dintr-un cărucior – și acela cu roțile defecte și unde doar visul demnitarului prinde culoare. Așa cum remarca prozatorul Codrin Liviu Cuțitaru – „toate grefate pe un singur mare handicap – prezent atît în sistemul educațional, cît și în mecanismul civilizației (culturii – aș adăuga eu, inclusiv a celei politice) propriu-zise: lipsa criteriilor de evaluare”. De aici derivă existența și perpetuarea falselor valori, a demagogiei, imposturii și a mediocrității în care se zbat și mulți demnitari de-ai noștri, care plutesc într-o stare de permanentă apatie, de dezinteres față de gravele probleme cu care se confruntă amărîta noastră țărișoară. Ca să nu mai vorbim de golurile din pregătirea lor profesională, în special a cunoștințelor economice care ar trebui să vizeze în primul rînd relația esențială dintre libertatea economică și prosperitatea țării, inclusiv a nivelului de trai individual. Oare cîți dintre aceștia realizează că țările ale căror economii sînt considerate libere – și aici se înscriu deja și cîteva țări foste prietene – sînt mai bogate și au tendința de a evolua mai rapid? Ca exemplu se pot lua țările din vîrful piramidei indicelui libertății economice, care au un venit anual pe cap de locuitor de circa 26.000 de dolari, față de 1800 dolari cît e salariul mediu în România. Reamintim celor pe care „i-a cam luat valul” că acele criterii folosite pentru evaluarea țărilor au fost mărimea guvernului, baza legală și protecția drepturilor de proprietate, accesul la resursele financiare și abilitatea monedelor naționale, libertatea schimburilor comerciale și intervenția statului în economie. Problemele care ar trebui să-i preocupe pe demnitarii noștri și care au cam depunctat România aruncînd-o pe locul 103 în lume, din 123 de țări analizate, în clasamentul anual al libertății economice, se referă la faptul că țara noastră taxează venitul din muncă la niveluri prea mari față de restul lumii, nu are nici acum o justiție independentă și nu oferă imaginea unui stat democratic. Și acestea, în timp ce demnitarii noștri visează la banii publici pentru propria lor îmbogățire, permițîndu-și multe lucruri la care oamenii de rînd nici măcar nu îndrăznesc să se mai gîndească.
Revenind la materialul de care spuneam la început, iată un succint rezumat al evoluției privilegiilor demnitarilor români: în 1990, senatorii și deputații nu erau încă dezmeticiți după șocul revoluției, oferindu-și ceva mai puține privilegii, constînd în diurne și bilete de tren gratuite, dar putînd fi apostrofați și chiar sancționați prin diminuarea indemnizației sau anularea ei atunci cînd trăgeau chiulul de la ședințe. Printr-o serie de amendamente, începînd cu anul 1991 drepturile aleșilor încep să se extindă treptat, astfel că pe lîngă drepturile salariale – în creșteri simțitoare, aceștia primeau o indemnizație zilnică pentru participarea la lucrările în plen, în comisii sau la ședințe, în valoare de 200 lei, cazarea pentru cei din provincie era gratuită, iar diurna se fixase la 120 de lei. în 1993 s-au introdus pașapoartele diplomatice pentru senatori, iar aleșii au primit acceptul de a-și organiza birourile din teritoriu angajînd propriul personal format dintr-un șef de birou, șofer, secretară-dactilografă și, bineînțeles, o mașină – Dacia. Anul 1994 aduce noutăți pentru deputați, printre care sumele forfetare alocate lunar și egale cu indemnizațiile lunare brute, din care trebuiau să-și plătească chiria pentru birouri și angajați. Ulterior apar alte noi privilegii – de la salariile de merit lunare, diurnele fixe pentru felurite activități, deconturi la benzină, la schimbul a zeci de computere, a mii de mașini și la o sală de ședinte de lux, cu o cupolă aurită, cu o suprafață de 1 692 metri pătrați, luminată de candelabre de cristal, cu pereți placați cu marmură verde, investiție ce depășește 400 de miliarde de lei. Dotările acestei săli sînt „ultimul răcnet”: fotolii ergonomice din piele, conexiuni la internet pentru fiecare senator și un imens ceas ce nu se strică niciodată. Cazarea aleșilor la Hotelul București, ce le oferă condiții de lux, înghite peste 5 miliarde de lei pe lună, evident, pe banii noștri!
Potrivit acelorași surse, parcul auto al Camerei Deputaților, care cuprinde nu mai puțin de 513 autovehicule și pentru întreținerea cărora Camera și-a amenajat, cu sume imense, un service auto extrem de sofisticat. O știre de ultimă oră, difuzată în aceste zile, ne anunță că, printr-un act de uz intern, cotele lunare de benzină au fost majorate cu cantități incredibil de mari, ce permit rularea a cel puțin 10 000 de kilometri! Dacă la toate acestea mai adăugăm și zilele petrecute în străinătate, tot pe banii publici, sub pretextul integrării pentru care ar face lobby, avem imaginea risipei scumpilor noștri aleși, a lăcomiei și dorinței de îmbogățire, pentru care n-ar renunța în ruptul capului nici peste 1000 de ani de acum încolo!

Romulus Dan BUSNEAai rapid? Ca exemplu se pot lua țările din vîrful piramidei indicelui libertății

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!