Cum se poate pierde un meci din cauza echipamentului

Administrator

Că divizia D oferă situații dintre cele mai neobișnuinte, e un lucru, de acum, cunoscut. De exemplu, ultima etapă a celui de-al patrulea eșalon băcăuan a arătat cum o formație, în acest caz Măgura Tg. Ocna, poate pierde un meci din cauza echipamentului. Mai exact, a echipamentului care este identic cu cel al adversarilor. „Potrivit regulamentului, un meci nu se poate disputa atunci cînd echipamentul celor două echipe este identic, motiv pentru care Măgura Tg. Ocna a pierdut meciul cu Recolta Ardeoani cu 0-3. Situația este însă, ceva mai delicată și vom reanaliza cazul”, ne-a declarat Corneliu Costinescu, președintele Asociației Județene de Fotbal. Altfel, etapa de sîmbătă a avut parte și der două meciuri amînate, jucătorii de la Consart Dinamo Bacău fiind agrenați în activități militare, în timp ce Voința Podu Turcului a ajuns cu întîrziere la Bacău din cauza unei defecțiuni a autobuzului. în aceste condiții, etapa a XIX-a a cuprins doar patru partide încheiate cu următoarele rezultate: FC Comănești – AS Hemeiuși 1-0, Avîntul Răcăciuni – Petrom Zemeș 0-2, Aerostar II Bacău – Willy Bacău 0-7 și Flamura Roșie Sascut – înfrățirea Ghimeș 1-0. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.