Chelnerițele de la restaurantul Moara își bat joc de clienți

Redacția Ziarul de Bacău

• un grup de ziariști veniți din trei orașe a fost rugat să părăsească restaurantul, după ce a dat comanda, sub pretext că „urmează să vină niște clienți ai casei” și pentru că nu au comandat suficient

Aproximativ 20 de ziariști din Bacău, Iași și București au fost puși miercuri seara într-o situație jenantă, după ce o chlneriță i-a somat să părăsească localul, pentru că au comandat prea puțin. Jurnaliștii au urmat, preț de aproape un an, cursurile organizate de Centrul de Jurnalism Independent (CJI), iar reprezentanții de la București au ales seara de miecuri pentru a oferi diplomele. Toată lumea a convenit că restaurnatul Moara din Bacău ar fi un loc indicat pentru întîlnire. În jurul orei 18.30, primii jurnaliști s-au întîlnit cu reprezentanții CJI la Moara și, în decurs de o oră, s-au strîns la o masă mare circa 20 de persoane. Fiecare a comandat cîte ceva de băut, suc, cafea, apă sau bere, iar o parte au spus și ce vor să mănînce. Chelnerița a adus sucurile și cafelele, iar ultimii veniți i-au cerut răgaz, pînă se hotărăsc ce vor consuma. N-au mai avut însă timp să comande. După circa un minut, o chelneriță fără ecuson în piept le-a cerut jurnaliștilor să părăsească incinta. Motivul: nu comandaseră suficient de mult pentru cîte persoane erau la masă. În timp ce-și motiva cererea de a părăsi restaurantul, aceeași chelneriță a mai spus că urmează să vină „niște clienți ai casei, care mănîncă în mod regulat aici și fac consumație”. După ce a terminat ce-a avut de spus pe un ton tăios, chelneriță a dispărut. Stupoare, nervi, surpriză. Un amalgam de sentimente neplăcute, absolut firești într-o situație atît de jenantă.

După alte cîteva clipe, jurnaliștii au întrebat-o pe aceeași chelneriță unde este scris în restaurant că există un barem minim de consumație. Ea a recunoscut că nu există nicăieri un asemenea afiș, dar a insistat că „aceasta este regula casei”. Cît ar fi trebuit să consumăm, care era minimul bănesc care ne-ar fi permis să rămînem la masă?! Nimeni nu a putut să răspundă.

Ziariștii au solicitat cîteva minute mai tîrziu să li se aducă condica de sugestii și reclamații. Au primit-o și au notat acolo, în atenția patronului, episodul mai mult decît jenant. Noi am mai fost prin multe alte orașe dar, pînă acum, așa ceva nu am mai pățit. Ne-am simțit umiliți cum n-am mai fost vreodată”, ne-au spus colegii din Iași și București, care, de altfel, și-au trecut opinia și în condica de sesizări.

La plecare, ziariștii s-au interesat și de identitatea chelneriței care i-a scos în stradă. Pînă la urmă, am aflat: Oana, care a spus că restul numelui nu mai contează. Poate pentru ea, nu, dar pentru noi, da.

Ieri, am sesizat Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorilor, unde am depus o plîngere pentru a afla cît de corect este ca într-un restaurant să se impună o consumație minimă și, dacă această decizie a fost luată, de ce nu este făcută cunoscută consumatorilor.

(Ziarul de Bacău)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.