„Joia zeleno”

Ulițele din Bacioiu sînt pline ochi de țigani. Unii stau adunați pe la porți și vorbesc, alții se plimbă la deal și la vale. Puradei de toate vîrstele, gătiți care mai de care mai oacheș, se plimbă și ei țanțoși. Sînt împopoțănați în blugi și pantofi cu vîrfuri ascuțite. De după garduri se aud acorduri neaoșe, date la refuz. Toată suflarea din satul Bacioiu își cinstește cea mai importantă sărbătoare din an, Joia verde. De cînd se știu, țiganii de aici țin cu mare fast această zi, pentru că așa au preluat-o din străbuni.

Prima vorbă pe care am schimbat-o cu un localnic m-a făcut să îmi adun toată diplomația și puterea de convingere. Omul mă privea sceptic. Se aștepta să „batem cîmpii” și să scriem neadevăruri despre țigani. Nu știu de unde îi intrase în cap ideea că la ziar se înfloresc lucrurile. După alte două fraze prin care îmi anunțam intenția să scriu un cît se poate de firesc articol despre sărbătoarea lor, bărbatul revine la sentimente mai bune. Ba chiar devine, brusc, cît se poate de comunicativ. âmi arată un grup de băietani care se căzneau să facă din fostul cămin cultural un loc unde să poată să organizeze un bal. „Uitați-vă, doamnă, unde se distrează băieții noștri! Uitați-vă ce a mai rămas din căminul nostru cultural!”, mă îndeamnă omul. în direcția indicată nu e nimic altceva decît o ruină ca după bombardament. Patru ziduri și atît. Acoperișul a „zburat” demult, ușile, la fel. „E așa de mai bine de zece ani”, mă lămurește un tînăr volubil care acționa vîrtos la amenajarea locației. Pe un spațiu cît o sufragerie, băieții au adus niște nisip care să țină loc de de pardoseală. într-un colț au montat cîteva scînduri sub formă de țarc, pe care l-au umplut cu nisip. Așa a apărut scena. Cît despre acoperiș, acesta urma să fie rezolvat cît se poate de simplu. „O să punem o «perlată», ca să nu plouă înăuntru. Decît sub cerul liber, mai bine așa”, și-a prezentat soluția Leonard Nițu, recunoscut ca vătaf printre tineri. Discuția se întrerupe brusc, pentru că ochii băieților zboară imediat către două fete care trec alene, ca din întîmplare, pe lîngă pseudo căminul cultural. Cele două își etalează ciorapii de plasă și fustele care se opresc brusc exact acolo unde s-au pironit ochii junilor. Unul dintre băieți îmi spune că mîndrele vin din alt oraș și că de-abia așteaptă balul ca să le cunoască mai bine.

Țiganii duc dorul bîlciurilor

Oamenii spun că, altădată, mai veneau bîlciurile în sat de „Joia verde”. De vreo cîțiva ani a rămas doar amintirea celor cîteva bărcuțe și iujuri care făceau deliciul copiilor. Doar vînzătorii de mărunțișuri îi mai atrag. Cei trei- patru comersanți blazați care și-au montat tarabele pe platforma de lîngă școală încearcă să își tenteze clienții. într-un colț, cineva vinde vată de zahăr și floricele de porumb. în alt loc, două – trei tarabe lipite una de alta etalează tot felul de gablonzuri și jucării ieftine. Nu lipsesc pistoalele, pe care, de altfel, le văzusem în mînă la cîțiva puradei. Pe altă tarabă stau aliniate cîteva perechi de pantofi de damă, nebăgați în seamă. Cu privirea ațintită spre cer, vînzătorul speră să nu îi alunge ploaia înainte să apuce să vîndă ceva. „Dacă începe să plouă, ne strîngem catrafusele imediat și plecăm”, îmi spune vînzătorul. Cîțiva copii își încearcă bafta trăgînd cîte un plic dintr-o cutie. Reprezentantul AF Bivolaru, un bărbat cu plălărie de gabor, îmi spune că asta se cheamă o tombolă, adică fiecare plic conține obligatoriu cîte o surpriză, lănțișoare, inele și altele. „încercați și dumneavoastră dacă nu vă vine să credeți. E numai 10.000 de lei tragerea”, mă tentează vînzătorul de iluzii. Prefer, totuși, să îmi rezerv plăcerea pentru altă dată.

Fanfara din Bacioiu a văzut lumea

Muzica e ca un microb pentru țiganii din Bacioiu. Fiecare familie din acest sat are cel puțin un muzicant. De „Joia verde”, satul răsună de sunetele trompetelor și ale tobelor. Muzicanții își lustruiesc cu grijă alămurile și cîntă din toți plămînii acolo unde sînt chemați, la horă sau pe la cumătrii. Auzisem cîte ceva despre renumita fanfară din Bacioiu, așa că am purces prin sat în căutarea ei. Cineva îmi indică drumul, spunîndu-mi că voi da de ea într-o curte de la capătul unei ulițe. „Azi se botează patru copii în sat și fanfara o să cînte la fiecare”, îmi spune un tînăr. Cînd trec de poarta cumătrului mic, pentru că de acolo urma să plece fanfara la cumătrul mare, fanfara începe să cînte ca la un semn. în cîteva minute, cei cîțiva muzicanți ne-au oferit o adevărată probă de virtuozitate. De fapt, mai mult au cîntat decît au vorbit. în prima linie, doi țigani suflă în trompete de le pocnesc fălcile. Aflu la un moment dat că instrumentele provin din Paris. Ion Tănase are un instrument care se cheamă cornetă și care l-a costat 600 de euro. Salomel Răducanu manevrează o trompetă care face 500 de euro. Acesta spune că știe să cînte de cînd avea cinci ani. „Am fost și pe scenă la Bacău, cu șoimii patriei”, se laudă el. „Am fost și în Franța, prin 2003, și am cîntat și acolo. Am ajuns și în Olanda. Ce să facem ? Cîntăm și noi prin parcuri și pe unde mai putem”, a adăugat Salomel Răducanu. Acesta a mai spus că în străinătate își adaptează și ei muzica după gusturile auditoriului. Un potpuriu din cîteva piese m-a convins imediat. „Cîntăm și de-ale noastre, dar și de-ale lor, și le place”, a spus Ion Tănase.
Fanfara de la Bacioiu are 12 muzicanți, dar mare parte dintre ei sînt plecați să cînte prin țări străine. „Ne ducem cu rîndul. Stăm cît ne ține viza și ne întoarcem după aceea în țară. Mai plecăm iar, cînd ne vine rîndul”, au conchis cei doi. în felul acesta, toți membrii fanfarei ajung să vadă lumea și să se întoarcă cu cîțiva bani în buzunar. Cea mai mare mîndrie a muzicanților din Bacioiu este ca să predea ștafeta și generațiilor tinere. Și, ca să mă convingă, unul dintre trompetiști îi pune trompeta în brațe chiar copilului care urma, ieri, să fie botezat, Ioan Abel Baftalai, de trei ani și jumătate. „Vedeți, să nu ne dați de rău la ziar, că noi sîntem țigani pașnici și civilizați. Să ne cunoască și pe noi lumea așa cum sîntem”, îmi răsună un îndemn în timp ce îmi iau rămas bun. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!