Frăția artelor sub „nimbul elocinței”

* Concert la Catedrala „Sfînta Cruce”

Pus sub semn haric, Festivalul internațional „Zilele muzicii contemporane” (ediția XIX) se prefigurează ca cel mai important eveniment muzical al anului, găzduit de instituții culturale laice și religioase din Bacău. însăși programarea lui în „Săptămîna Luminată” îi conferă o minunată aură de spiritualitate, într-un moment cînd România este zguduită de dezastre naturale, răpiri și convulsii sociale. Numai un compozitor cu un talent debordant și cu o minte vizionară, cum este Liviu Dănceanu, putea proiecta un program în care artele conjugate (muzică, pictură, poezie, film, teatru) să aline durerile omenești și să însoțească în rugă nădejdile noastre cu mîngîietoare alinări ale păcii sufletești, tremurul înfiorat în fața creației divine. Pilaștrii armoniilor sînt impunători, dar accentele puse de arte nu ating deznădejdea, nici tragismul, ci o viguroasă speranță în viitor. De altfel, chiar primul concert al festivalului (desfășurat miercuri seara în Catedrala „Sfînta Cruce) s-a investit cu o amploare și gravitate în care concentrarea de exprimare n-a putut opri vibrînda cuprindere de spirit uman, căutat în izvoarele lui cele mai limpezi.
Pentru acest concert de debut a fost invitat, din Germania, compozitorul și organistul Robert M. Helmschrott, care, prin muzica sa și a altor corifei ai compoziției (Karl Orff și Hartmann), a dat inimilor noastre încredere, unind speranța cu dragostea într-un mod ce ne cheamă a lua parte, în cel mai frumos chip, la opera bisericii. Cele trei piese ale sale din ciclul „Meditație în jurul unor psalmi” („De profundis”, „Da pacem” și „Laudate”) au fost de natură să ne cutremure în fața imensității și frumuseții creației divine, dar și să ne însoțească în reculegere, în trăirile pioase, să ne aline în rugă și meditație. Lucrarea este cu totul neobișnuită în raport cu cunoștințele noastre de pînă acum. A fost compusă pentru orgă și percuție în neîntîlnite alternări, învecinări, succesiuni, care i-au oferit grandoarea necesară, sub care se țes armonii și arabescuri sonore cu tunete ale percuției sau sunete limpezi de clopot. „Meditațiile” în jurul psalmilor 130, 85 și 150 uimesc prin noutatea în care pot suna acorduri cu care orice om a copilărit, a trăit și a receptat atunci, acum și dintotdeauna sentimentul religios.
Percuția mînuită cu un talent remarcabil de către compozitorul și interpretul Alexandru Matei a avut darul să însoțească undele sonore străbătătoare ale orgii cu accente copleșitoare, cu cadențe și intervenții aspre, cînd nici nu te puteai gîndi, dar realizate în limita stilistică a lucrării și ferite de exteriorizări în exces sonor sau somptuozități decorative. îngemănate în desfășurări ample, orga și percuția s-au completat în chip admirabil, pășind grațios din planul dramatic, celest, în cel profund omenesc de contemplare și laudă a creației și iubirii de Dumnezeu.
Risipite printre cele două elegii ale lui Hartmann și prin secvențele 1 și 2 din partitura „Bergerette” de Karl Orff, meditațiile în jurul psalmilor au fost străine de tremurul înfiorat în fața unor imagini înfricoșătoare, dar mult mai aplecate spre viziuni cosmice, spre vaste și minunate frumuseți pe care numai divinitatea le putea așeza spre bucuria și încîntarea ochilor omenești. „Meditațiile” domnului Robert Helmschrott sînt cu totul altceva decît seninele, argintiile și eterizantele vibrări de sunete din compozițiile lui Hartmann sau Orff. în „Meditații” este diminuat cultul emoției ca factor de comunicare pe care compozitorii romantici l-au ridicat la rang de forță integratoare. Muzica modernă practicată de Robert Helmschrott dă prioritate raționalului, libertății de exprimare neîngrădită de forme fixe, liberă în curgeri fluente de armonii condensate, conduse spre cele mai neașteptate imagini și trăiri. Cred, mai degrabă, că muzicianul german e mai aproape de J. S. Bach, a cărui muzică este „o aspirație continuă spre cer”, după cum scria Emil Cioran. Scriind „Concertele Brandenburgice”, nu cred că Bach s-a gîndit vreodată să suscite reacții emoționale. Așijderea procedează și Robert Helschrott în „Meditațiile în jurul unor psalmi”, care i-au încremenit pe scaune pe cei peste 400 de ascultători din catedrală. Un merit deosebit îi revine părintelui Eugen Budău, atît pentru înțelegerea necesității confruntării enoriașilor cu arta muzicală contemporană, cît și pentru organizarea ireproșabilă a acestui concert de deschidere a „Zilelor muzicii contemporane”. Asemenea și Teatrului Bacovia, care a programat spectacolul cu „A douăsprezecea noapte” la o oră neobișnuită (21,00), după încheierea concertului, ținînd ca frăția artelor sub „Nimbul elocinței” să capete consistență spirituală superioară. (Vasile PRUTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!