Șeful de post de la Buhoci a devenit campion la concursul de cros organizat de Ministerul Administrației și Internelor. Gică Căleap a participat la Campionatul de Atletism și Cros de la Sfîntu Gheorghe. El aleargă de cînd se știe, iar la competiții participă de 15 ani, dar este prima oară cînd a obținut gloria deplină. „Alerg de cînd eram copil. Am început să merg la concursuri în urmă cu 15 ani. Pînă acum, m-am clasat cînd pe locul II, cînd pe III, dar niciodată nu am fost campion”, își amintește Gică Căleap. Polițistul s-a aruncat în lupta organizată pentru grupa de vîrstă de 45 de ani. El a trebuit să parcurgă trei mii de metri, în pas de alergare.
Pentru a se menține în formă, șeful de post de la Buhoci se antrenează de trei ori pe săptămînă. „De obicei, merg la Gherăiești. E convenabil, pentru că sînt aproape de casă. Nu alerg în fiecare zi, ies la antrenamente de trei ori pe săptămînă”, spune atletul.
Cînd este vorba despre munca de polițist, Gică Căleap afirmă că fuga l-a ajutat mult, cînd a fost nevoit să-i urmărească pe infractori. „Nu demult, am alergat după un hoț de lemne. L-am văzut între două dealuri. Am început să fug cît mă țineau picioarele. Nici măcar nu mi-am dat seama cînd l-am depășit. La un moment dat m-am orprit să văd unde este. Cînd colo, hoțul rămăsese în urma mea, ascuns printre frunze”, relatează Gică Căleap.
Polițistul a trecut de 40 de ani, cu toate acestea el nu se lasă păgubaș. Chiar și nevasta l-a îndemnat să nu mai participe la concursuri, dar el nici nu vrea să audă despre așa ceva. „S-au găsit cîteva persoane care să-mi spună că sînt bătrîn, dar nu mă dau pe mulți care au 20 de ani”, afirmă cu hotărîre șeful de post.
Atletismul ocupă un loc însemnat în viața lui Gică Căleap. Chiar și așa, el nu a reușit să-și convingă copiii să se apuce de sport. „Nu le place sportul. Au încercat, dar s-au lăsat păgubași. Nu reușesc să-i conving să practice atletismul”, a completat, cu regret, Gică Căleap. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.